Portavoce pentru tineret

Româncă stabilită în UK, aspru criticată după ce a publicat un video pe TikTok: “Dacă nu ți-a plăcut la școală…”

Alexandra Tolu, româncă, critici, TikTok, nu ți-a plăcut la școală, JD Sports, reacții români

Colaboratoare a echipei Generația lui John, Alexandra Tolu, stabilită de 7 ani de zile în UK, își expune gândurile în legătură cu reacțiile pe care le-au avut unii români la un TikTok postat de aceasta. Aflată la locul de muncă, Alexandra a filmat o scenă în care îi mustra pe cei care lasă dezordine și mizerie în cabinele de probă.

Iată ce a relatat Alexandra Tolu pentru Generația lui John

“Sunt în Anglia de aproape 7 ani și nu regret că am plecat. Deși uneori am momente când mă gândesc că poate mi-ar fi fost mai bine acasă, cu ai mei, în țara mea, în limba mea. Apoi sună alarma, plec la muncă și parcă uit de tot ce am gândit până atunci.

Lucrez cu oameni și asta cred că îmi alimentează frustrarea și îmi oferă o paletă de trăiri. Pentru cine știe lanțul, sunt manager la JD Sports. Pentru cine nu, e un magazin de articole sportive, mai mult sau mai puțin. E primul meu job în retail și după prima mea tură, am zis că plec. În câteva luni mi-au oferit oportunitatea de a avansa și bine am făcut că am acceptat. E ireal câte am învățat despre mine în perioada asta.

Citește și: Studentă stabilită în UK: “Mi-aș dori să nu fiu un adult posomorât, căruia nu îi place nimic și are mereu ceva de comentat”

E de menționat faptul că sunt printre cei mai bătrâni manageri din magazin și nu numai. Compania angajează în general adolescenți (16, 17 ani), puțini având peste 20. Ce vreau să spun cu asta e că, uneori, poate deveni dificil să îi determini să iși facă treaba. Aici nu merge cu “e jobul tău. Asta ești plătit să faci.” Dar nu asta e problema mea.

Cumpărătorii, pe de altă parte….

Am făcut, nu de mult, un TikTok unde îmi exprimam cumva frustrarea care vine la pachet cu acest loc de muncă. Mai exact, faptul că uneori trebuie efectiv să strâng mizerii lăsate de clienți. Ambalaje, umerașe aruncate peste tot, jucării…

Am specificat de asemenea că nu mă refer la o singură categorie de oameni. Nu contează nația. Pentru unii, noi suntem sclavi.

98% la sută dintre comentarii spun următoarele: “asta ești plătită să faci”, “taci și muncește”, “nu-ți place, pleacă”, “dacă nu ți-a plăcut școala”, “vrei să venim noi să aspirăm?”

Asta m-a făcut să realizez modul în care suntem noi văzuți în acest domeniu, dar și mentalitatea românilor noștri, a bărbaților. Dar lăsăm asta la o parte. Revenim la ce presupune jobul în sine și cât stres se poate acumula în 9 ore lucrate acolo zilnic.

Fiindcă nu presupune doar să vinzi haine și să mergi acasă după. Uneori trebuie să fii securitate, psiholog, frate sau soră, trebuie să-ți ții nervii în frâu când clienții se poartă ca și cum ai fi, cum am zis mai sus, sclavi, să strângi după colegi, și uneori chiar să confrunți potențiale tentative de furt.

Citește și: Experiența traumatizantă trăită de o ploieșteancă în tren, pe ruta București-Ploiești: “M-a strâns de gât tare, ca într-o menghină”

Ultimele luni au fost foarte grele și chiar am cochetat cu ideea de a mă întoarce în România la un moment dat, după tot ce s-a întâmplat, dar parcă ceva nu m-a lăsat să plec.

Din nefericire, iepurele pe care l-am salvat din canal acum aproape doi ani, a murit. A trebuit să iau dureroasa decizie de a-l eutanasia și nu este ceva prin care mi-aș mai dori sa trec vreodată. Cine și-ar dori așa ceva la urma urmei….

Înainte de asta mi-am luat o pisicuță. Cine mă urmărește pe Instagram, știe cât postez cu ei. Nu am cuvinte să exprim cât de tare m-au ajutat și cât de mult contează să ai un animal de companie când nu ai pe nimeni altcineva aproape.

«Încerc să trăiesc în prezent și realizez cât sunt de norocoasă»

Deși uneori simt că viața îmi este în impas și nu știu unde să mă duc, fac un pas în spate și încerc să le iau pe rând. Apoi iau la puricat toate lucrurile bune care mi se întâmplă. Încerc să trăiesc în prezent și realizez cât sunt de norocoasă.

Că mă trezesc în fiecare zi. Că am un loc de muncă stabil, că pot avea grijă de un cățel, o mâță și doi iepuri. Că mereu răspund cu bunătate la tot ce mi se întâmplă. Că sunt un om bun până la final, deși uneori simt că nu mai pot.

O iau de la capăt în fiecare zi și cumva simt că vârsta de 26 de ani m-a găsit puțin mai înțeleaptă, mai matură și mai îndrăgostită de viață ca niciodată.

«Nu sunt în măsură să dau sfaturi»

Dar vă pot spune un singur lucru, din experiență. Știu că uneori poate puteți avea impresia că nu e cale de scăpare. Că nu veți ieși vreodată din situația respectivă.

Încercați să le scrieți pe o foaie, într-o agendă. Așteptați câteva luni, lăsați viața să curgă și fiți voi înșivă. Recitiți pasajul după acel timp și să vedeți cât de puternici vă veți simți. Poate chiar veți și râde la ce veți citi. Să nu renunțați niciodată, indiferent de cât de greu ar fi. Aveți grijă de voi și sper să găsiți zilnic motive să vă îndrăgostiți de viață!

Citește și: Insula iubirii 2024. Unii aleg terapia de cuplu, alții se aruncă în brațele ispitelor

Datorită ție Generația lui John continuă să existe! Susține jurnalismul independent. Poți ajuta printr-o donație pe Revolut sau PayPal. Mulțumim anticipat.

Donează prin Revolut:

Donează prin PayPal:

Picture of John Cristea

John Cristea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Skip to content