Voluntar la Electric Castle, un tânăr fotograf din Ploiești a plecat de la Bonțida cu o brățară pe care refuză s-o taie și cu o poveste care spune, despre el, mai mult decât orice CV. A intrat în echipa Media a festivalului, a fotografiat sute de oameni din culise și s-a întors acasă convins că voluntariatul poate fi o ușă deschisă către oportunități.
Electric Castle 2026 s-a desfășurat între 16 și 19 iulie, pe domeniul Castelului Bánffy din Bonțida, lângă Cluj, unul dintre cele mai mari festivaluri din România, cu peste 200 de artiști pe scene și cu headlineri precum The Cure, Twenty One Pilots și Teddy Swims.
În spatele acestei mașinării uriașe stau mii de voluntari, împărțiți pe 14 departamente. Unul dintre ei a fost Adrian, 29 de ani, din Ploiești, care a prins un loc în echipa Media.
Citește și: Perspectiva tinerilor despre experiența de voluntariat: “Începi să capeți încredere în tine” – VIDEO
Îl publicăm mai jos cu povestea lui Adrian, așa cum a scris-o. E o mărturie despre cum arată festivalul din interior, despre o coordonatoare care a ținut o echipă de peste 1.000 de oameni la același nivel și despre ce rămâne dintr-o experiență atunci când se rupe, în sfârșit, ultima brățară. O redăm integral, cu mici corecturi de punctuație.
Text și foto: Adrian (Instagram: @nairdah.jpg)
Am fost voluntar la Electric Castle. Am plecat acasă cu o brățară pe care nu vreau s-o tai.
Mă numesc Adrian, am 29 de ani, sunt din Ploiești și, pe hârtie, sunt programator: conduc propria mea agenție de dezvoltare web. Dar cine mă cunoaște cu adevărat știe că asta e doar jumătate din poveste.
Cealaltă jumătate a început în liceu, poate chiar și mai devreme, cu un aparat foto în mână și o curiozitate care nu m-a lăsat în pace de atunci: am experimentat cu tot ce a ținut de fotografie, de la digital la film, căutând mereu unghiul ăla care nu s-a mai văzut.
Au fost și ani în care pasiunea asta a stat pe raft. Ani mai grei, în care a trebuit întâi să mă pun eu pe picioare și abia apoi să-mi redescopăr bucuriile de dinainte.
De la începutul anului 2026 însă, m-am aruncat cu totul în portofoliul meu foto: concerte, evenimente, uneori cu bilet cumpărat, alteori cu norocul unei acreditări, și lucrurile au început să prindă contur. Artiștii mi-au acceptat colaborări pe Instagram, iar cadrele mele au început să strângă sute de like-uri. Simțeam că mă apropii din nou de ceva care-mi aparține.
Apoi, în aprilie, am dat peste anunțul că s-au deschis înscrierile pentru voluntariat la Electric Castle. Anul ăsta venea și o trupă de suflet pe care mi-o doream s-o văd live cu orice preț, așa că mi-am zis simplu: trebuie să ajung acolo, indiferent cum. Am aplicat pentru echipa Media, prin platforma dedicată voluntarilor, promovată pe pagina lor de Instagram @ec.volunteers.
Un formular care te cunoaște mai bine decât crezi
Procesul de aplicare nu a fost un simplu CV trimis într-un formular oarecare. A avut mai multe etape, iar una dintre ele a fost construită împreună cu un centru specializat în psihologia muncii din Cluj-Napoca, alături de o platformă de carieră: un formular gândit să te evalueze cu adevărat ca persoană, nu doar ca listă de aptitudini.
Întrebări despre cine ești, cum reacționezi, ce valori te definesc. Are sens, până la urmă: peste 1.000 de oameni trebuie să funcționeze ca o singură echipă, timp de câteva zile, sub presiune și sub soare.
Am trecut etapele, iar la un moment dat a venit e-mailul cu răspunsul final: acceptat. De acolo, tot procesul dinaintea festivalului a fost surprinzător de bine pus la punct: training-uri online, resurse, informații care să te pregătească nu doar logistic, ci și mental pentru ce urma.
M-am echipat pentru vreme, care la Bonțida are un fel al ei de a fi complet imprevizibil: poate fi caniculă la prânz și ropot de ploaie două ore mai târziu.
Credit poză: @bodea._.denisa
Ziua zero: Andra și restul echipei
Am ajuns cu o zi înainte de deschiderea oficială. Acolo am cunoscut-o pe Andra, coordonatoarea echipei Media, și o parte din colegii cu care aveam să-mi petrec următoarele zile.
Am semnat actele, ne-am făcut acreditările, iar Andra ne-a plimbat prin tot domeniul într-un tur ghidat, ca să știm exact unde ne aflăm și ce ne așteaptă.
Chiar din ziua aia s-a văzut cât de bine era totul organizat: fiecare dintre noi știa clar ce are de făcut, cum arată rolul lui în echipă și unde se termină o sarcină și începe alta. Nimic lăsat la voia întâmplării.
Electric Castle are 14 departamente de voluntariat, iar Media e unul dintre ele, împărțit, la rândul lui, în video, foto, un rol de organizare a livrabilelor și o mică echipă dedicată unui material video special despre voluntari, aflat încă în lucru în momentul ăsta.
Turele noastre însemnau șase ore pe zi, fie dimineața, fie după-amiaza, mereu programate să se termine înainte de apus, ca să prindem și noi restul festivalului, ca oameni obișnuiți, nu doar ca echipă tehnică.
Rolul principal al echipei Media a fost să surprindă activitatea celorlalte departamente: voluntarii în timp ce lucrează, dar și în momentele lor de relaxare, de bucurie, de festival trăit din interior.
Prima zi, prima senzație de acasă
Prima tură a fost una de acomodare. Am colindat festivalul căutând cât mai mulți voluntari de fotografiat, simțind acea greutate specifică, prima dată la un eveniment de asemenea amploare, dar și o încredere clară din partea echipei: fiecare făcea ce putea mai bine, fiecare avea de învățat de la ceilalți, fără ierarhii ascunse.
Până la finalul primei zile, deja se simțea ca acasă. Petreceam timpul cu colegi din echipă, oameni faini, talentați, cu care râdeam ușor. De fiecare dată când plecam în tură, ieșeam cu altcineva alături, făceam poze împreună, ne cunoșteam mai bine.
Nu a fost o muncă ușoară: fiecare tură însemna să acoperim tot festivalul, inclusiv camping-ul și poate chiar și zona de parcare, ca să prindem cât mai variat pulsul local. Soarele bătea fără milă, protecția SPF devenea aproape obligatorie, iar cei nepregătiți găseau puncte în festival unde își puteau aplica gratuit crema.
Oameni, nu doar cadre
La fiecare punct din festival, dădeam peste alți voluntari: la shop, la acces, la info point, la lockere, și aproape de fiecare dată erau bucuroși să fie fotografiați. Uneori surprindeam momente candide, alteori construiam împreună cu ei o poză de grup. Ne fotografiam și între noi, cei din Media, surprinzând momentul în care un coleg surprindea alt moment: un fel de joc de oglinzi care nu se termină niciodată.
În fiecare tură aveam acces gratuit la apă și la un sandwich, oferit de LIDL, sățios cât să te țină pe picioare. Și fiindcă tot veni vorba de LIDL, highlight-ul pentru oricine voia să rămână în buget a fost magazinul LIDL construit special în interiorul festivalului, unde găseai absolut orice aveai nevoie, la aceleași prețuri ca într-un LIDL obișnuit din țară. Mic detaliu, diferență mare pentru un festival de patru zile.
Fiecare zi aducea alți voluntari, alte activități de prins în cadru, activitatea sponsorilor, momente spontane pe care nu le poți plănui, cum a fost concertul surpriză acustic, susținut chiar în mijlocul festivalului de Nothing But Thieves, unul dintre headlinerii ediției. Am întâlnit oameni cu adevărat talentați, am făcut schimb de idei, ne-am ajutat unii pe alții pe teren.
Echipa Media a avut și un spațiu propriu, chiar lângă festival, unde ne depozitam echipamentul și unde editam și trimiteam materialele zilei.
Iar Andra a făcut o treabă excepțională: a construit o echipă în care fiecare se simțea la același nivel, ne-a dat feedback constant, ne-a ținut lucrurile organizate și clare încă din training-urile de dinainte de festival și până în ultima tură, de la un capăt la altul al experienței, și, în timpul liber, s-a distrat alături de noi ca și cum ar fi fost doar o altă persoană din grup, nu un șef.
Timpul liber, sau cum arată răsplata
În afara turelor, festivalul era al meu ca al oricărui alt participant. Am umblat prin standuri de merch, la concertele preferate, iar dintre toate, Twenty One Pilots a fost trupa pentru care aș fi făcut orice ca să-i văd din nou live.
Au susținut un show pe măsura așteptărilor. Colegii din echipă au reușit cadre extraordinare chiar și la concertele astea, dovadă că, oricât de obosit ai fi, când vine vorba de muzica pe care o iubești, găsești mereu energia pentru un cadru bun.
Iar dintre momentele petrecute cu echipa, unul mi-a rămas special: în ultima zi, o parte dintre noi ne-am adunat la zona specială de grătare construită de LIDL în festival și am făcut un grătar împreună.
Genul ăla de masă în care nimeni nu se mai gândea la deadline-uri sau la materiale de trimis, doar la faptul că suntem acolo, împreună, obosiți și fericiți în același timp.
Ca voluntar, beneficiile nu s-au oprit la apă și sandwich. Cei care făceau naveta din Cluj aveau transport gratuit, dus-întors, iar cei care rămâneau la domeniu aveau loc de cort asigurat, într-o zonă dedicată voluntarilor.
Am primit și o pereche de adidași marca LIDL, iar la final, Andra ne-a surprins pe toți cu un tricou merch Electric Castle: un gest mic, dar care a spus multe despre cum a fost gândită întreaga experiență.
Ce rămâne după ce brățara se rupe
A fost o experiență de neuitat, genul pe care aș repeta-o în fiecare an fără să stau pe gânduri. În fiecare moment, domeniul Bánffy s-a simțit ca o a doua casă, alături de oameni pe care abia îi cunoscusem cu câteva zile în urmă.
Cea mai grea parte, de fapt, nici n-a venit încă: vine abia acum, când decid să-mi tai brățările de festival și de voluntar. Acolo se termină, fizic, ultima urmă a experienței. Restul: echipa, oamenii, felul în care m-am regăsit pe mine în spatele camerei, rămâne undeva mai adânc, unde brățările nu ajung.
Dincolo de partea emoțională, cred sincer că experiența asta contează și profesional, pentru orice fotograf la început de drum. Cunosc pe cineva care, după ce a fost voluntar în echipa Media la ediția trecută, a fost remarcată de echipa oficială Media a festivalului, iar anul acesta a făcut deja parte din ea.
Așa că, dacă te întrebi dacă merită să aplici ca voluntar la Electric Castle: da. Nu doar pentru festival, ci pentru ușile pe care ți le poate deschide după.
Mulțumiri: Andra Salaoru, Cătălina Kiru, Alin Olaru
Instagram: @nairdah.jpg
