Am purtat aparat dentar cu safir 3 ani, dar nu pentru zâmbet. Motivul real e altul

Rezultatul după 3 ani de aparat dentar cu safir. Tratamentul a pornit de la o problemă de ocluzie, nu de la estetică. Rezultatul după 3 ani de aparat dentar cu safir. Tratamentul a pornit de la o problemă de ocluzie, nu de la estetică.
După 3 ani de aparat dentar cu safir și 10 luni de tratament pregătitor. Fotografia e făcută la Dent Estet când încă purtam aparat dentar.

După zeci de vizite la Dent Estet și o călătorie care durează de mai bine de 4 ani, îți spun la ce anume să te aștepți dacă vrei să porți aparat dentar, să îți rezolvi întunericul din gură și să ai dinți sănătoși. Ca bonus, în cadrul acestui articol, avem și zâmbet la purtător. Citește toată experiența și vezi foto și video cu etapele prin care am trecut.

Nu există un moment potrivit pentru a merge la stomatolog. Dacă nu te doare nu înseamnă că e totul bine, iar dacă nu te-ai mai văzut cu medicul tău stomatolog de 6 luni, deja începe să fie târziu.

Vreau să mă crezi pe cuvânt și să faci un minim efort pentru tine. Chiar sper ca ceea ce am scris aici să îți fie de ajutor și să iei decizii potrivite pentru tine, decizii care îți vor influența sănătatea și viața socială pe termen lung.

Citește și: O afacere din Ploiești îi face pe adulți să se simtă copii. Interviu cu Liliana Drăghici de la Fun Point – VIDEO

Înțeleg, teoria o știm cu toții, însă toată agitația din jurul nostru ne face să fim mai puțin coerenți cu promisiunile pe care le facem față de noi. Sau poate doar în cazul meu se întâmpla să amân anumite lucruri, chiar dacă ele țineau (și țin) de sănătatea mea. Și apoi, după ce amânam, pregăteam scuze potrivite, ca să mă asigur că nu am nicio vină.

Ce nu faci azi, nu faci nici mâine. Faci, probabil, dacă ai bani, atunci când te doare. Iar dacă nu ai bani, scoți și începe să apară întunericul din gură. Și nu, dinții nu cad doar dacă ești bătrân, ei pot cădea și când ești tânăr, atunci când o carie devine atât de mare că nu mai poate fi salvată.

Nu ai bani de implant, dar scoți măseaua, dintele… cu promisiunea că într-o zi vei face pasul către un implant. Sau poate nu vei face nimic, mai ales dacă tot amâni.

Aveam nevoie de un aparat dentar, dar amânam momentul

Încă din adolescență mi-am dorit să am zâmbetul perfect, dar niciodată nu m-am gândit la funcționalitate pe termen lung. Când ai un dinte care a crescut prost/strâmb, ai impresia că nu se poate întâmpla nimic rău. Totuși, în afară de momentele de bullying trăite din cauza unui dinte crescut nu tocmai bine, am ajuns, ușor-ușor, să am probleme cu mușcătura, ba chiar să neglijez total ideea unui aparat dentar.

Mi-a fost frică. Banii erau puțini, iar cei care purtau aparat dentar erau subiect de bârfă. Bârfă plus mici glumițe care afectau pe termen lung. Senzația aia că trebuie să zâmbești doar cu jumătatea de gură, să nu vadă nimeni că ai dinții strâmbi, faci o poză, un selfie, la fel, zâmbești, dar ușor reținut. Asta mi s-a întâmplat în multe dintre situații, chiar dacă am reușit să maschez asta foarte bine.

Imediat cum am intrat la facultate mi-am dorit să mă duc mai des la stomatolog pentru că îmi doream să fie totul ok. Mi-au trebuit 2-3 vizite la un stomatolog nu tocmai experimentat ca să prind o frică teribilă. Știu, frica era a mea, dar experiența era dată de către un om care nu a reușit să își facă treaba cum trebuie. Am trecut peste acel moment, dar e bine să îl pun în acest text, ca o idee generală față de întreagă experiență.

Periajul și apa de gură nu exclud vizita la dentist

M-am bazat pe faptul că e suficient periajul și apa de gură. Am greșit enorm și, curând, am pierdut cu totul o măsea, iar dinții au început, unul câte unul să migreze și să strâmbe întregul zâmbet. Nu era ceva vizibil la prima vedere, însă eu, în oglindă, puteam vedea acest lucru cu ușurință.

Apoi, am început să merg la un stomatolog cu care, ca să capăt încredere, am luat prânzul și am discutat despre frica mea. Pentru o vreme am rezonat cu stomatologul respectiv, însă aveam nevoie de ceva mai mult. De o echipă de profesioniști.

Sunt un tip pretențios, mai ales atunci când privesc în spate și îmi dau seama de efortul pe care l-am depus sau de momentele mai puțin plăcute care mi s-au întâmplat, evident, din cauza alegerilor mele.

Când am auzit că se deschide o nouă clinică stomatologică în Ploiești mi-am spus clar că nu am voie să ratez deschiderea. Voiam să văd ce aparatură au, dacă medicii sunt consacrați, dar mai ales ce îmi pot spune despre un eventual aparat dentar.

Am rămas cu gura căscată, la propriu. Plus alte frici

Ce nu v-am precizat până acum este că eu veneam la stomatolog și cu o problemă reală: în orice moment mi se putea bloca gura în poziția deschis. Mai exact, dacă eu căscam mai tare, riscam să rămân cu gura deschisă/căscată. Știu! Sună groaznic, iar când mi s-a întâmplat prima dată acest lucru a fost chiar pe scaunul unui medic stomatolog, care, din păcate, nu a știut cum să gestioneze situația, ci doar m-a trimis la urgențe.

De acolo și frica de stomatolog, frică peste care am trecut. Urgențele m-au rezolvat foarte rapid (2-3 minute) de fiecare dată. E vorba de o procedură, o manevră care se face pentru o luxație temporo mandibulară. Cine e specializat pe maxilo, sigur știe – dar, din punctul meu de vedere, toți medicii stomatologi ar trebui să știe cum se face o astfel de reducție, nu doar din cărți, ci și din practică.

Mi s-a confirmat că aparatul dentar ar putea fi soluția pentru mine

Am purtat aparat dentar cu safir 3 ani, dar nu pentru zâmbet. Motivul real e altul 1
În stânga eu, înainte de a mi se monta aparatul dentar cu safir. În dreapta tot eu, la câteva ore distanță după ce am început să port aparatul dentar montat (doar partea de sus) la Dent Estet Ploiești. Pozele sunt din noiembrie 2022.

După ce am discutat cu un medic stomatolog de la Dent Estet și am făcut câteva investigații, am primit un răspuns de care m-am agățat și am început să cred în el. Mi s-a comunicat că un aparat dentar m-ar ajuta enorm pentru problema pe care o am eu și că mușcătura mea ar fi mai bună și că s-ar reduce foarte multe evenimentele neplăcute în care să nu îmi mai pot închide gura.

Nu a fost marketing. Deși am crezut că e doar un ceva care sună frumos, apoi, în viitoarele interacțiuni cu specialiștii de la Dent Estet din Ploiești mi s-a explicat foarte clar cum anume mușc, pe ce dinți se pune presiune în prezent, ce nu e ok în prezent la dantura mea și multe alte detalii care m-au ajutat să îmi fac o idee de ansamblu asupra beneficiilor unui aparat dentar.

Poate că au încercat și alți medici să îmi explice anumite lucruri, dar nu au fost pe aceeași frecvență cu mine sau comunicarea nu a fost punctul lor cheie.

Comunicarea e cheia, iar micile detalii fac diferența

Cred că fiecare persoană care devine pacient are nevoie, în mod constant, de feedback din partea stomatologului, chiar și pentru mici detalii. Nu e totul doar despre “dacă te doare ridici mână”. Sunt multe alte informații pe care nu e ok să le pui într-un AI, ci să ai un medic care să te îndrume.

Așadar, după ce mi-am făcut curaj și un calcul clar legat de investiția pe care urmează să o fac, pe termen mediu, am zis că merită să îmi pun aparat dentar. Totul a început cu un plan de tratament foarte detaliat, iar asta m-a ajutat să înțeleg că e vorba de o călătorie de care, dacă mă țin, avantajele vor fi pe termen lung.

Drumul până la aparatul dentar a durat aproximativ 10 luni

Drumul până la aparatul dentar a fost unul destul de lung. Undeva la vreo 10 luni în care medicii au avut de rezolvat multe căriuțe și alte situații excepționale. Mi-a fost extrasă inclusiv o măsea care nu își mai avea rostul și în care nu mai mâncam de ani buni de zile. În locul acelei extracții a fost pus un implant despre care puteți citi aici.

De ce spun medici și nu medic? E un plural cu foarte mult rost. La Dent Estet un medic se ocupă de extracții, altul de implanturile dentare, altul de plombe, altul de planul de tratament și tot așa. Se lucrează în echipă pentru ca totul să fie așa cum a fost planificat în planul de tratament. Uite aici un articol după un an de purtat aparat dentar cu safir.

Experiența celor 3 ani de purtat aparat dentar cu safir

Ziua în care medicul ortodont mi-a pus aparatul dentar (vezi aici prima zi cu aparatul dentar) a fost una pe care nu am cum să o uit. A fost un moment în care a trebuit să înțeleg că, pentru o anumită perioadă de timp (3 ani în cazul meu) voi avea un corp străin în gură care va face tot posibilul să îmi așeze dinții în poziția corectă.

Aparatul dentar, pentru că era cu safir, abia se vedea. Pentru ceva vreme, aproximativ 2 săptămâni, mi-a fost mai dificil să pronunț anumite cuvinte, dar apoi totul a revenit la normal.

După fiecare activare a aparatului, adică la 1-2 luni, am simțit un disconfort real la nivelul dinților, un efect absolut normal. Durerea trece, însă, zâmbetul rămâne. Dovada cu zâmbetul final e aici.

La ce să te aștepți atunci când decizi să îți pui aparat dentar cu safir

PRO:

  • Prietenii tăi abia de vor observa că porți aparat dentar;
  • Nu doare nimic, doar disconfort la fiecare activare a aparatului;
  • După fiecare vizită, ortodontul îți va spune clar ce rezultate sunt și la ce anume mai e de insistat;
  • Vei înțelege cât de important este periajul și dușul bucal nu îți va lipsi nici măcar în vacanță;
  • Te vei împrieteni cu toți medicii stomatologi de la clinică;
  • Vei începe să apreciezi mai mult oamenii care au purtat sau poartă aparat dentar;
  • Vei învăța să ai răbdare și să nu grăbești procesul doar pentru a avea mai rapid zâmbetul dorit;
  • Vei cheltui bani doar cu sens și vei înțelege valoarea unei investiții pe termen lung în sănătatea dinților tăi;
  • Vei face acel ceva pe care l-ai tot amânat;
  • Viața ta profesională și personală nu vor fi afectate de aparatul dentar;

CONTRA:

  • Vei dedica până la 15 minute pentru fiecare periaj: periuță electrică, periuță interdentară, ață dentară, duș bucal și apă de gură;
  • Vei avea uneori afte bucale care te vor jena, dar pentru care există soluții;
  • Nu vei mai putea mânca nuci, gumă de mestecat, mere întregi și cam orice produs tare sau semi tare;
  • Probabil vei mânca mai mult sau mai puțin, în funcție de cum vei percepe aparatul dentar;
  • Când vei pleca de-acasă te vei uita încă o dată în oglindă ca să te asiguri că nu ai ceva între dinți. Vei face asta și în timpul zilei, oriunde ai fi;
  • Îți vei stabili bugetul mult mai clar și vei da skip la anumite ieșiri în oraș;
  • Vei avea în minte întrebarea “cât mai durează?”, iar ortodontul îți va spune “mai avem puțin”;
  • Vei avea mici dureri de dinți după fiecare activare, dureri care vor trece la cel mult 24 de ore de la activarea aparatului dentar;

Merită să-ți pui aparat dentar? Eu zic că da, mai ales dacă nu e vorba doar de zâmbet, ci și de mușcătură (ocluzie)

Pentru mine experiența a fost una complexă, de durată și care a meritat din plin. După 3 ani de purtat aparat dentar, atunci când a venit ziua să mi se dea jos aparatul a fost ca un fel de despărțire pentru mine, de aparat, dar și de întreg ritualul pe care îl avusesem în tot acest timp.

Important de știut este că, imediat după ce ortodontul decide să îți dea aparatul dentar jos, vei fi nevoit ca pentru o anumită perioadă de timp să porți gutieră pe timp de noapte pentru ca dinții să rămână în poziția în care trebuie.

Feedback despre medicii care s-au ocupat de zâmbetul meu:

Dr. Cristina Mudrenco este medicul ortodont care a avut grijă ca aparatul dentar să își facă treaba, iar eu să am parte de zâmbet sănătos.

Am purtat aparat dentar cu safir 3 ani, dar nu pentru zâmbet. Motivul real e altul 2
Alături de Dr. Cristina Mudrenco, ortodontul de la Dent Estet care a avut grijă de zâmbetul meu.

Este foarte atentă cu fiecare pacient în parte și reușește să aibă răbdare chiar și în cele mai dificile situații. Răspunde clar la toate întrebările și recomandă doar soluții pe care le cunoaște și care se potrivesc pentru situația respectivă.

Dr. Gabriel Zugravu este genul de medic care reușește să îți lase frica la intrare și te întâmpină cu un zâmbet autentic. E glumeț și profesionist.

Am purtat aparat dentar cu safir 3 ani, dar nu pentru zâmbet. Motivul real e altul 3
Alături de Dr. Gabriel Zugravu la Dent Estet Ploiești, după o igienizare.

Răspunde foarte rapid la mesajele urgente, atunci când e cazul. Se ocupă de estetică dentară, pus implanturi etc. Am scris un articol despre Dr. Gabriel Zugravu aici.

Dr. Diana Mansour este omul cu care am început călătoria cu aparatul dentar și căreia îi mulțumesc pentru seriozitate și profesionalism. O găsiți în alte locații ale Dent Estet din România.

Sunt mulți medici cu care am interacționat și pe care îi puteți descoperi aici https://dentestet.ro/doctori Puteți selecta orașul și veți descoperi echipe de profesioniști care să vă ajute indiferent de problemele stomatologice pe care le aveți.

Chiar dacă nu mai am nevoie de aparat dentar, iar implantul dentar a astupat întunericul din gura mea, călătoria continuă, iar fiecare vizită la Dent Estet este, de fapt, o menținere a investiției pe care am făcut-o în sănătatea dinților mei pe termen lung.

Important!

Acest articol nu a fost verificat sau aprobat de către echipa Dent Estet înainte de publicare. Acest text îmi aparține în totalitate și reprezintă integral experiența pe care am documentat-o și publicat-o în cadrul acestui articol cu scopul de a ajuta cititorii să afle detalii despre experiența purtării unui aparat dentar și a unui implant dentar.

Blocarea mandibulei, cunoscută ca luxație temporo-mandibulară, se evaluează individual de un medic maxilo-facial. În cazul meu, corectarea mușcăturii a redus frecvența episoadelor, dar asta nu înseamnă că un aparat dentar rezolvă problema pentru oricine. Discută cu medicul tău înainte să iei o decizie.

Citește și: Dragoș Pătraru trage semnalul de alarmă: “Acum bullying-ul este mult mai periculos!”

Add a Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.