Portavoce pentru tineret

Prima impresie. Am fost cu cel mic la Joy Park, cel mai mare parc de distracții din Prahova

Joy Park, parc de distracții, loc de joacă Ploiești, cel mai mare parc de distracții, cover

În weekend am fost la Joy Park. Am tot auzit prieteni de-ai mei că merg în acest parc și că cei mici se distrează pe cinste. Mi-a luat aproape un an de zile ca să ajung la cel mai mare parc de distracție din Prahova. Serios, e foarte spațios parcul și are de toate pentru toți, inclusiv pentru adulți.

Am fost cu cel mic la Joy Park și nu știam dacă are voie să intre. Nu știam care e limita de vârstă și mă gândeam că nu primește bebelușii la joacă. Ce absurd am gândit! Totul e foarte bine pus la punct, iar bebelușii, mai ales cei trecuți de un anișor, chiar au ce să facă în parcul plin de spații de joacă.

Citește și: Street Coffee Roasters, o nouă cafenea deschisă la Value Center Ploiești. Un cappuccino costă 12 lei, iar o apă la jumătate este 7 lei

Pentru că am fost pentru prima dată la Joy Park a trebuit să achiziționez o cartelă pe care să pun puncte. Am dat 10 lei pe ea. Puteam opta pentru o brățară, dar era 15 lei. Am fost nevoit să mai dau încă 10 lei și pe o pereche de șosete antiderapante pentru cel mic. Așa e regula, deci ne supunem. Până acum 20 de lei scoși din buzunar pentru intrare. Adulții nu plătesc intrarea.

Cartela se folosește pentru a o încărca cu puncte. Există mai multe oferte pentru puncte. Cu cât cumperi mai multe puncte, cu atât plătești mai puțini bani per punct. Ce faci cu punctele? Simplu! Capeți acces la diferite zone de joacă pentru copii. Prețurile diferă în funcție de activitate, iar bebelușii au acces doar la anumite spații de joacă – cum e și normal!

Tarife puncte și abonamente pentru acces la Joy Park

Pentru trambuline și cățărări, cei mici trebuie să aibă cel puțin 6 ani. Între 0 și 5 anișori, cei mici au acces la Lego, Toddler și Activity House. Copiii cu vârste între 4 și 12 ani au acces la Soft Play.

Trecând de aceste denumiri, trebuie să mergeți la fața locului ca să vedeți ce chestii faine au gândit cei de la Joy Park și cât de bine sunt gândite toate spațiile de joacă. Nu e doar despre joacă, ci și despre stimularea creativității și dezvoltării micilor consumatori de puncte.

Personalul este unul foarte bine pregătit și spun asta pentru că angajații stau cu ochii pe cei mici secundă de secundă. Copii sunt în siguranță în spațiile de joacă și totul este pregătit pentru ca cel mic să nu ia nicio căzătură dureroasă. De căzut sigur va cădea, dar va fi o căzătură-n joacă.

Citește și: Interviu cu ploieștenii și comercianții prezenți la Festivalul “Alfabetul Conviețuirii” 2024: “Vin aici de 10 ani, iubesc orașul ăsta” – VIDEO

Există zone dedicate unde adulții pot aștepta în timp ce copiii se joacă și consumă zeci sau poate chiar sute de puncte, în funcție de energia fiecăruia. Pentru un părinte care lucrează de acasă, poate fi o variantă bună de lucru biroul de la Joy Park, mai ales dacă cel mic este prins cu joaca.

După multă joacă, țipete de bucurie și ceva transpirație absolut normală, celor mici li se face foame și e normal să fie “chemați” la masă. În zona de restaurant cei de la parc au pregătit tot soiul de preparate, gustoase, dar nu toate sănătoase.

Prețuri la restaurantul din parcul de distracții

Mi-ar plăcea să văd mai multe mâncăruri potrivite pentru cei mici, deși nu e nimic grav nici acum. Cred că și la capitolul sucuri s-ar putea face ceva. Cât despre pizza, da, toți copiii iubesc pizza, dar asta nu înseamnă că e ok. Nu dau cu pietre, doar sper să se găsească mai multe alternative în meniu.

Mă bucur că există un astfel de spațiu de joacă pentru copii și că părinții nu trebuie să le mai organizeze celor mici ziua de naștere doar la mec. Concurența face bine, iar în cazul de față e cu mult peste ceea ce poți găsi ca spațiu de joacă și mâncare pentru cei mici.

Joy Park e la 5 minute de mers cu mașina din centrul Ploieștiului

La final, nu pot decât să fiu fericit că indiferent de vremea de afară, mă pot duce cu cel mic la distracție. Parcul de distracții se află la ieșirea din Ploiești, pe partea stângă cu mergi către munte. Unii ar spune că e tot Ploiești și acolo, dar e Blejoi. (click aici pentru Google Maps)

Sunt locuri suficiente de parcare, personalul este amabil, adulții sunt obligați să poarte botoși de protecție în interiorul parcului, iar prețurile sunt cât-de-cât accesibile (cam 25 de lei pentru 30 de minute cu trambulina). Există grup sanitar foarte curat. Nu contează cât de cald e afară, în interior temperatura este ideală pentru distracția celor mici.

Link-uri utile cu informații despre Joy Park:

Link-uri utile pentru a explora mai ușor informațiile legate de Joy Park, cel mai mare parc de distracții din Prahova:

Acest articol nu este sponsorizat, ci reprezintă experiența mea în calitate de client la Joy Park. Acest articol nu a fost aprobat sau revizuit de către Joy Park înainte de publicare.

Datorită ție Generația lui John continuă să existe! Susține jurnalismul independent. Poți ajuta printr-o donație pe Revolut sau PayPal. Mulțumim anticipat.

Donează prin Revolut:

Donează prin PayPal:

Picture of John Cristea

John Cristea

7 Responses

  1. Ar fi frumos să mai găsim articole de genul acesta, dar scrise corect gramatical. E dureros ce se întâmplă cu jurnalismul din ziua de azi. Articole scrise pe genunchi, care nu sunt verificate din punct de vedere al conținutului, asa cum ar fi normal.
    Succes!

    1. Sper că nu ai găsit greșeli gramaticale în articol. Dacă da, acceptă-mi scuzele și spune-mi unde sunt acestea, ca să pot modifica. Gânduri bune și mulțumesc pentru comentariu.

  2. Multe greșeli de formulare, semne de punctuație, în special virgule, puse aiurea, cacofonii… Chiar și în “răspuns” este o greșeală! A sesizat-o autorul ? Greu cu gramatica!

    1. Eu cred că te pierzi în detalii. Pun câte virgule doresc, mai ales dacă simt nevoia unei pauze. Poate îți vei scrie un nume asumat, ca să nu ne mai ascundem în umbra anonimatului. Între timp, poți să bei o cafea bună la Joy Park, căci acesta este subiectul.

  3. sa inteleg ca oamenii care comenteaza de gramatica nu au reusit sa inteleaga ce ai scris aici? fratilor, aveti o viata, n-o traiti pe internet pe un articol plangandu-va de greselile gramaticale, mi se pare asa penibil lol :)))))))) ciudatilor. frumos articol John, multumim

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Skip to content