Portavoce pentru tineret

Cum arată prima toaletă publică cu autocurățare din Ploiești – VIDEO

toaletă publică, toaletă cu autocurățare, Ploiești, CityMatic, cover

Ploieștiul se poate mândri cu prima toaletă publică cu sistem de autocurățare. Aceasta se află pe Bulevardul Independenței, iar accesul este gratuit. Toaleta poate fi folosită atât de către bărbați, cât și de către femei. Toaleta este proiectată pentru a fi folosită și pentru persoanele aflate în fotoliu rulant.

„E bine că, în sfârșit, avem și noi condiții civilizate, dar prețul mi se pare exagerat!” „Mai bine investeau în transport sau străzi, nu în toalete de lux.” „Dacă se păstrează curățenia, merită banii!” – acestea sunt doar câteva dintre reacțiile ploieștenilor la apariția primei toalete cu autocurățare din oraș.

Video cu toaleta publică din Ploiești care se curăță singură

Citește și: La “Republica de sub castani” nu toți copiii vin la joacă. Unii intră la muncă, tura de noapte

Ce trebuie să știi despre toaleta cu autocurățare din Ploiești:

  • după fiecare utilizare, toaleta se spală și se dezinfectează singură;
  • toaleta este dotată cu butoane fără atingere pentru a diminua riscul de contaminare;
  • timpul maxim de utilizare a toaletei este de 15 minute;
  • copiii cu vârstă mai mică de 10 ani trebuie să fie însoțiți de un adult.
  • în caz de urgență, toaleta dispune de un buton roșu SOS.

Ce spun ploieștenii despre toaleta cu autocurățare din Ploiești

Între entuziasm, scepticism și ironie, comunitatea dezbate intens pe pagina de Facebook a Generația lui John dacă investiția de zeci de mii de euro într-o toaletă publică modernă este o prioritate reală pentru Ploiești.

“Bună! Am participat zilele acestea la evenimentele de pe Bulevard și m-am convins: nu trăiesc într-o bulă! Sunt mulți oameni faini care locuiesc în orașul Ploiești și care vor face ca locul acesta (orașul și toaleta filmată de tine ) să rămână curat. Tot înainte, Primăria Ploiești. Semne bune sunt!”, a scris Cristina Ivan.

“1. Mi se pare cam prea mare spațiul – nu știu exact ce înseamnă un ciclu de curățare, dar sigur nu e vorba de doar 0.5l de apă per utilizare. Dacă intră vreo 20 de oameni pe zi, sărim cu bucurie de câteva sute de litri pe lună.

2. Unde trebuia să fie coșul de gunoi? Că eu nu-l văd.

3. Ori se pune deasupra vasului de toaletă un uscător cu putere mare de uscare, ori se renunța la spălatul „colacului”. Imaginea cu el plin de apă mi-a fost suficientă pentru a renunța să mai intru. Oricum nu m-aș putea așeza, dar să stau să-l mai și șterg cu hârtia din perete – în cazuri critice…

Citește și: Dacă mergeți pe lângă blocul cu 7 etaje din Ploiești, vă rog, purtați cască de protecție, altfel riscați să plătiți cu viața

4. Ori nu văd eu bine, ori e ceva ‘ne’curat pe lângă butonul pentru eliberarea hârtiei igienice. Câte zile are toaleta asta de când a fost lăsată pe mâna neadaptaților societății?

5. E o toaletă de care pot beneficia și persoanele cu un anume grad de handicap locomotor? Că nu văd bara aia de susținere din stânga sau dreapta vasului.

Da, știu, sunt extrem de cârcotașă, dar la cât au costat toaletele astea și la cât tam-tam s-a făcut pentru ele, aș fi preferat să fie realizate astfel încât să nu găsesc nici eu motiv de comentat. Dar am găsit. Și dacă mă duc până la fața locului, voi mai găsi și altele… “, a scris utilizatorul Ralu Cor pe Facebook.

«Astfel de toalete ar trebui amplasate în tot orașul»

“Bravo ! Ar trebuii amplasate în tot orașul, nu doar în centru ! Orașul nu reprezinta doar centrul ,ci și toate cartierele sale ! Ar fi binevenite și în toate parcurile de joaca ale copiilor ! Dar cred ca am pretenții prea mari!”, a comentat Anda Ionescu.

“Tot ce se încearcă a aduce o bucurie cetățenilor si admir curajul primarului de a aduce aceasta schimbare ,dar lipsa educației si a respectului fata de ce lași in urma ta nu există!

Acest aspect tine de fiecare om in parte sa înțeleagă ca altcineva vine dupa tine si nu e obligat sa îndure mizeria lăsată in urmă. Și nu sistemul este de vină pentru lipsa bunului simț. Un curs de educație pentru bunul simț nu ar atrage atenția asupra cetățenilor?”, a spus Raluca Gabriela.

«Nu avea hârtie igienică și nici săpun»

“Serios? Pe lângă faptul ca aștepți 5 minute după fiecare persoană care o folosește (cică să se curețe), mai este si plină, dar plină de apă. Hârtie igienică nu era. Si ce să vezi, nici săpun. Nici măcar un loc unde să-ți pui geanta.”, a comentat utilizatorul Dianne Diana pe Facebook.

Citește și: Secretele unei alimentații echilibrate: Interviu cu specialistul în nutriție Marina Ivan – VIDEO

“Cât timp o sa fie funcțională? La ce populație responsabilă are urbea noastră, nu cred că prea mult (a se vedea „curățenia” lăsată de ploieșteni după fiecare week-end pe bulevard).”, a scris Ileana Dinescu.

Poze cu toaleta publică cu autocurățare din Ploiești

Citește și: Alina Gordilă, eleva din Bălți cu 10 pe linie: “Performanța deschide uși, dar nu garantează succesul”

Datorită ție Generația lui John continuă să existe! Susține jurnalismul independent. Poți ajuta printr-o donație pe Revolut sau PayPal. Mulțumim anticipat.

Donează prin Revolut:

Donează prin PayPal:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sari la conținut