Portavoce pentru tineret

Recenzie Restaurant Jinx din Ploiești: La meniul zilei au o chiflă de 2 bani, dar servirea e rapidă

recenzie, restaurant Jinx, Jinx Ploiești, Pizzerie Jinx, meniul zilei, locație Jinx, cover

Hai, poftiți la masă, începe o nouă recenzie pentru meniul zilei la unul dintre restaurantele din Ploiești. Astăzi vă fac poftă cu preparatele de la Restaurant Jinx. Să vedeți ce chiflă de 2 bani au la meniul zilei cei de la Jinx.

Jinx din Ploiești are și terasă, unde se poate fuma, dar e cel puțin la fel de atrăgător și interiorul. Încă de când te așezi la masă îți dai seama că e un restaurant care se respectă și are grijă de clienți. Era destul de liniște. Ospătării relaxați, cu zâmbetul pe buze și pregătiți să ia următoarea comandă. Vezi meniul zilei de la Jinx Ploiești aici. Dacă vrei să ajungi în locația Jinx din Ploiești, click pentru Google Maps.

Meniul zilei la Jinx Ploiești e pe telefon, tabletă…

M-am așezat la masă și imediat a venit cineva să-mi ia comanda. M-am bucurat de rapiditate, însă nu știam dacă cei de la Jinx au meniul zilei. Mi s-a spus să scanez codul QR pentru a vedea toate preparatele. Sunt pe tehnologie oamenii. Au zis că dacă nu scanez cu telefonul, îmi aduc o tabletă, ca să îmi fie mai ușor. Oare cei de la Jinx au renunțat la meniurile fizice. Poate nu.

Să revenim. Meniul zilei e diferit de la o zi la alta. Din câte am înțeles, meniul zilei la Jinx este disponibil de luni până sâmbătă. Nu știu care e motivul, dar mă bucură.

Citește și: Recenzie The Moon Ploiești. Cât costă meniul zilei la una dintre cele mai bine poziționate terase din oraș

Deși meniul zilei este diferit de la o zi la alta, pentru fiecare zi în parte oferta este una diversificată. E ca și cum ai deschide meniul de seară și ai alege ceva sofisticat. Așa am făcut și eu. Am ales o ciorbă de văcuță și mușchiuleț interior de porc afumat pregătit la cuptor cu cartofi și rozmarin. Hai, că sună bine.

Ciorbă de văcuță, plus chiflă de 2 bani, în meniul zilei de la Jinx

Ciorba nu m-a dat pe spate, dar nu pot spune că a fost rea. Porția a fost normală. Exact cât ar pune orice restaurant care vrea să facă loc și pentru felul principal de mâncare. Poate și un desert…

Consistență ciorbă:

Ciorba a venit la pachet cu o chiflă foarte bună, chiflă care a fost aproape gratis. Spun asta pentru că pe bon avea valoarea de 2 de bani. Practic a fost din partea casei. Și chiar apreciez acest lucru. În altă parte găsești pâinea taxată cu 2,5 lei – bani de bilet de autobuz. Sunt doar răutăcios!

Fel principal – Mușchiuleț interior de porc afumat la cuptor cu cartofi și rozmarin

Pentru felul principal am să vă spun doar atât: părea că mănânc ceva sofisticat! Încercam să îmi închipui cum arată mușchiulețul interior de porc afumat și pregătit la cuptor, dar servirea a venit înainte să-mi pun eu prea multe întrebări.

Pregătit mediu, mușchiulețul a mai avut nevoie de ceva condimente, dar gusturile nu se discută. Cartofii au fost cartofi. Dacă tot suntem pe opulență, cred că ar fi putut avea un gust cel puțin la fel precum interpretarea.

Meniul zilei la Jinx din Ploiești costă 34 de lei si 52 de bani

Pentru meniul zilei de la Jinx a plătit 34 de lei și 50 de bani. Așa scria pe bon, așa vă comunic și vouă. Plus 2 bani chifla gustoasă care a mers de minune cu ciorba.

Pentru experiență și meniul zilei de la Jinx ofer nota 8. Mi-aș fi dorit să comand o pizza pentru că acolo sunt convins că aș fi dat 10 fără probleme. Recomand restaurantul mai ales pentru întâlnirile cu familia și prietenii, cine romantice și chiar evenimente (botez, majorate etc.)

Citește și: Meniul zilei la Steak House din Ploiești sau cum să-ți potolești foamea cu doar 35 de lei

P.S. Am înțeles că se pot plasa comenzi online și au livrare la domiciliu. Nu mi-am făcut cont la ei pe site, dar ar fi interesant de testa această opțiune. Deși, parcă e mai simplu pe Tazz.

Acest articol nu este unul publicitar, iar administratorul restaurantului nu a aprobat articolul înainte de publicare. Recenzia reprezintă experiența personală pe care am avut-o la Jinx Ploiești pentru meniul zilei.

Citește și: Dragi consilieri locali ai Municipiului Ploiești, la voi e pandemie și în 2025 sau de ce sunteți “în online” la ședințe?

Datorită ție Generația lui John continuă să existe! Susține jurnalismul independent. Poți ajuta printr-o donație pe Revolut sau PayPal. Mulțumim anticipat.

Donează prin Revolut:

Donează prin PayPal:

Picture of John Cristea

John Cristea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Skip to content