Pe contul de TikTok deținut de către Piața Artizante din Păulești a fost postat un filmuleț în care un individ sustrage un pepene din piață și uită să-l plătească. Acesta, însoțit de încă o persoană, pleacă în trombă de la fața locului cu ajutorul unui autoturism.
Filmulețul pare a fi adresat chiar celor doi indivizi care au fost surprinși pe camerele de supraveghere. Aceștia sunt rugați să vină și să achite pepenele în următoarele 24 de ore, altfel imaginile vor ajunge pe mâna poliției.
Materialul de pe TikTok nu este marcat ca fiind un pamflet, ceea ce înseamnă că lucrurile sunt serioase, iar cei doi indivizi trebuie să se întoarcă în piață și să achite pepenele.
Momentul în care este sustras pepenele din Piața Artizante
Se poate observa foarte clar că cei de la Piața Artizante știu cum arată cei doi indivizi, însă au decis ca pe materialul publicat să le blureze fețele. Uitucii au 24 de ore la dispoziție pentru a achita pepenele, altfel vor suporta rigorile legii.
@piataartizante_paulesti Hoții de la Piața Artizante, cine vine în 24 ore să achite și să facă cinste la toată piața cu o ladă de bere, îl iertăm și nu îl dăm la poliție! #piataartizantepaulesti #hoti #pepene #paulesti #politie #ploiesti
♬ original sound – Piata Artizante