Portavoce pentru tineret

Scrisoare deschisă de pe Bulevardul București pentru primarul Mihai Polițeanu: “Când răsare soarele?” – VIDEO

răspuns solicitare, Primăria Ploiești, stradă, Bulevardul București, gropi Ploiești, Mihai Polițeanu, răspuns primar

La intrarea în Ploiești, acolo unde orașul ar trebui să-și întâmpine locuitorii și vizitatorii cu promisiunea unui trai civilizat, realitatea este alta: asfaltul lipsește, iar gropile și bălțile au devenit parte din peisajul cotidian. Pentru zeci de copii, părinți și bunici, fiecare zi începe cu o luptă împotriva nepăsării.

Nu, acesta nu este un articol despre normalitate. Este povestea unei străzi din Ploiești care a ajuns să simbolizeze problemele unui oraș întreg. La intrarea în Ploiești, dinspre București, chiar vis-a-vis de Hipodrom, lângă o benzinărie și o grădiniță, se află Bulevardul București. Vorbim despre o arteră care ar trebui să reprezinte un exemplu de infrastructură, dar care a devenit un coșmar pentru toți cei care o tranzitează.

Gropile, cândva mici, au crescut odată cu lipsa de acțiune a autorităților. Acum, după fiecare ploaie, strada se transformă într-o succesiune de piscine improvizate, unde copiii sar peste bălți, iar părinții își cară copiii în brațe pentru a-i feri de noroi. Nimic nu este normal în această poveste, iar fiecare zi aduce aceeași frustrare și aceeași întrebare: cât va mai dura?

Fiecare dimineață e o nouă aventură pentru zeci de familii cu copii mici

Această stradă nu este doar o cale de acces. Pentru zeci de familii, ea reprezintă drumul spre educație, spre grădiniță, spre școală. Fiecare dimineață e o aventură: bunici care își țin nepoții de mână, părinți care își împing cu greu cărucioarele printre gropi și bălți, copii care ajung la grădiniță cu hainele ude și cu pantofii murdari.

Accesul, în aceste condiții, nu mai este un drept, ci un privilegiu câștigat cu trudă. Și totul se întâmplă sub privirile nepăsătoare ale celor care ar trebui să rezolve problemele orașului.

Primarul Mihai Polițeanu este optimist:

Astăzi, 27 mai 2025, am filmat imaginile care spun totul despre starea acestei străzi. Ieri, domnul Mihai Polițeanu, primarul Municipiului Ploiești, a participat la învestirea noului președinte al României, Nicușor Dan. Pe pagina sa de Facebook, primarul promitea: „Încet, încet o să iasă soarele și pe strada noastră în Ploiești.” O fotografie optimistă, în contrast izbitor cu realitatea de pe teren.

Sunt convins că domnul primar își dorește un oraș mai bun. Dar până când soarele va ieși cu adevărat pe toate străzile din Ploiești, oamenii din această zonă vor continua să trăiască în umbra promisiunilor, printre gropi și bălți.

Nu minuni, nu avioane, ci normalitate

Nu cer imposibilul. Nu vreau minuni și nu am așteptări nerealiste. Îmi doresc doar normalitate. Vreau ca diminețile să nu mai înceapă cu grija că fiul meu va ajunge la grădiniță cu picioarele ude sau că va aluneca într-o baltă. Vreau să nu mai văd părinți care își cară copiii în brațe, încercând să-i ferească de noroi, sau bunici care se opresc la marginea trotuarului, neștiind pe unde să o ia mai departe.

Vreau ca administrația să facă ceva concret. În prezent pare că suntem doar o statistică sau o promisiune uitată pe Facebook, Instagram sau TikTok.

Până atunci, strada asta rămâne pentru mine și pentru toți cei ca mine un simbol al nepăsării, dar și al speranței că, într-o zi, soarele va răsări cu adevărat și pe strada noastră.

Imagini cu gropile de pe Bulevardul București din Ploiești

Citește și: Cum te-ai simți dacă cel mic te-ar compara cu alți părinți? 5 comportamente de evitat pentru o relație părinte-copil sănătoasă

Citește și: Imaginați-vă că mergeți cu cel mic în cărucior și aveți de parcurs acest spațiu pietonal

Datorită ție Generația lui John continuă să existe! Susține jurnalismul independent. Poți ajuta printr-o donație pe Revolut sau PayPal. Mulțumim anticipat.

Donează prin Revolut:

Donează prin PayPal:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sari la conținut