Anul școlar 2024-2025 este structurat în mai multe module și se va încheia, cu unele excepții, vineri, 20 iunie 2025. Excepțiile sunt pentru elevii care vor susține Evaluarea Națională sau Bacalaureatul în vara anului viitor, aceștia urmând să finalizeze anul școlar mai devreme.
Citește și: Interviu cu Caroline Robert: “Fără pregătire nu cred că aș fi luat media 10 la bacalaureat”
Elevii care vor susține Evaluarea Națională în 2025 vor încheia anul școlar pe 13 iunie 2025, iar cei care vor da examenul de Bacalaureat 2025 vor termina cursurile pe 6 iunie 2025.
Structura anului școlar 2024-2025 este împărțită în 5 module
Anul școlar 2024-2025 este împărțit în cinci module, primele două desfășurându-se până la vacanța de Crăciun, iar următoarele trei în prima jumătate a anului 2025.
Structură an școlar 2024-2025:
- Modulul 1: luni, 9 septembrie 2024 – vineri, 25 octombrie 2024;
- Vacanța de toamnă: sâmbătă, 26 octombrie 2024 – duminică, 3 noiembrie 2024;
- Modulul 2: luni, 4 noiembrie 2024 – vineri, 20 decembrie 2024;
- Vacanța de iarnă: sâmbătă, 21 decembrie 2024 – marți, 7 ianuarie 2025;
- Modulul 3: miercuri, 8 ianuarie 2025 – vineri, 7 februarie 2025, 14 februarie 2025 sau 21 februarie 2025, în funcție de decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după consultarea părinților, elevilor și profesorilor;
Citește și: Perspectiva tinerilor despre experiența de voluntariat: “Începi să capeți încredere în tine” – VIDEO
- Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, stabilită de inspectoratele școlare județene/al municipiului București, în intervalul 10 februarie – 2 martie 2025; (vezi Prahova)
- Modulul 4: luni, 17 februarie 2025, 24 februarie 2025, sau 3 martie 2025, conform deciziei inspectoratelor, până joi, 17 aprilie 2025;
- Vacanța de primăvară: vineri, 18 aprilie 2025 – duminică, 27 aprilie 2025;
- Modulul 5: luni, 28 aprilie 2025 – vineri, 20 iunie 2025;
- Vacanța de vară: sâmbătă, 21 iunie 2025 – duminică, 7 septembrie 2025.
Sursă: Edupedu.ro