O doamnă trecută de prima tinerețe stă pe o bancă și mănâncă semințe fără oprire. Cojile semințelor sunt aruncate pe jos, chiar dacă la nici un metru de femeia din poveste se află un coș de gunoi. Vreme de aproximativ 10 minute stau și “admir” comportamentul doamnei care face mizerie în spațiul public.
Nu trag concluzii, ci aștept să văd dacă adună sau nu mizeria pe care a făcut-o. Până în ultimul ceas sper să se întâmple o minune și să nu lase cojile de semințe pe jos. Nu sunt 2-3 coji de semințe, ci sunt zeci de coji de semințe, mizerie pe care doamna o face cu maximă relaxare într-un părculeț din Ploiești aflat pe strada Praga.
La un moment dat, mă așez pe bancă, lângă doamna cu mizeria și aștept să văd dacă se întâmplă ceva. La nici 2 minute vine, probabil o prietenă a doamnei cu mizeria. Stau și observ. Doamna cu mizeria se ridică de pe bancă și dă să plece.
Doamna cu mizerie a fugit de propria mizerie…
Las doamna cu mizeria preț de câteva clipe să văd dacă pleacă de tot sau dacă revine cu o mătură, cu un făraș. Da, știu, am o imaginație bogată, dar îmi place să nu mă grăbesc când vine vorba de astfel de acțiuni.
Pentru că îmi dau seama că vrea să fugă de propria mizerie pe care nu a strâns-o, îi atrag atenția într-un mod politicos și o întreb cui îi lasă cojile de semințe de lângă bancă.
Mai jos vă redau dialogul dintre mine și doamna cu mizeria:
– Săru’-mâna, nu vă supărați, plecați acum?
– Da.
– Păi și semințele astea?
– Și ce vrei, să le mătur eu?
– Păi n-ați făcut dumneavoastră cojile astea de semințe?
– Ba da. Și care e problema?
– Păi și nu ar fi normal să vă adunați mizeria?… Păi și cine adună după dumneavoastră?
– Cine mătură, trebuie să facă cineva curățenie. Frunze și… (zice doamna)
– Totuși, cojile astea de semințe sunt ale dumneavoastră.
– Da, da. N-are nimic.
– Păi și nu le adunați? Vă luați amendă, doamnă.
Nu e de râs, ci de plâns
Nu înțeleg doamna își permite să aibă o astfel de atitudine chiar și atunci când se vede clar că greșit. Sunt convins că astfel de comportamente sunt destul de întâlnite în spațiul public, dar asta nu înseamnă că noi, cei care avem cei 7 ani de-acasă, trebuie să suportăm mizeria altora.
Îmi pare rău pentru doamna din imagini, dar și pentru toți cei care cred că e normal să aruncăm mizeria pe unde avem chef. Nu, nu merge treaba chiar așa. Dacă vrem o României civilizată, astfel de comportamente trebuie să fie reclamate.
Vrem civilizație? Nu avem voie să rămânem indiferenți.
