Cristina Geană, psihologul de serviciu de la Beautiful Mind, abordează dilema utilizării ecranelor de către copii. Deși unii specialiști recomandă interzicerea ecranelor, iar alții susțin integrarea tehnologiei în viața de zi cu zi, Cristina propune o abordare bazată pe folosirea moderată a ecranelor.
Cristina Geană subliniază importanța interacțiunii adulților cu cei mici în timpul utilizării ecranelor pentru a evita efectele negative. Aceasta evidențiază riscurile dependenței, precum agitația și problemele de comunicare.
Specialistul de la Beautiful Mind Ploiești recomandă limitarea timpului pe ecran la o oră pe zi pentru copiii între 2 și 5 ani. Pentru copiii mai mari, ecranele pot fi utile dacă sunt utilizate corect, fără a înlocui explorarea și învățarea neasistată.
“Când vine vorba de telefon, părerile sunt extrem de împărțite”
“Unii specialiști spun clar: fără ecran. Alții spun că tehnologia face parte din viața noastră la tot pasul, așa că este inutil să încercăm să fugim de ea și ar fi mai bine să o folosim cu măsură.
Eu mă aflu la jumătatea distanței dintre interdicție și permisivitate totală. Adică susțin utilizarea ecranelor cu măsură și în interesul copilului.
Povestea de dragoste dintre telefon și copil începe de multe ori chiar din primele luni de viață, atunci când bebelușul are colici; sau de la momentul diversificării, atunci când bebelușul refuză alimentația.
Citește și: “Nu telefonul este cel mai rău lucru, dar utilizarea excesivă poate întârzia dezvoltarea copilului” – Cristina Geană, psiholog și logoped
Părinții observă că cel mic se calmează când se deschide ecranul și ce n-ar face un părinte luat prin surprindere de tot ce i se întâmplă, pentru 10 minute de liniște? Și dacă nu se întâmplă nimic deosebit în 10 minute, ce rău ar putea face o jumătate de oră? O oră?
Și tot așa, atât copilul cât și părintele sunt prinși în acest cerc care fără să observe, de ceva vreme s-a transformat într-o dependență. Astfel că la 1 an, se poate ca un copil să știe destul de bine să mânuiască telefonul.
Un copil cu vârsta de până la 18 luni nu înțelege la ce privește
Copilul este atras doar de imagini, de lumini, de felul cum se schimbă imaginile și nu culege informații din filmulețul pe care îl privește (de exemplu dacă el a privit un filmuleț în care este prezentată o cămilă – ce mănâncă, unde trăiește, cum arată – copilul nu rămâne cu aceste informații). Prin urmare, Academia Americană de Pediatrie recomandă să nu oferim ecran copiilor cu vârsta de până la 18 luni, cu excepția apelurilor video cu familia.
După această vârstă putem introduce ecranul în viața copilului cu următoarea condiție: un adult stă lângă el și interacționează cu el, îi povestește la ce privește și face trimiteri către obiectele și evenimentele din viața copilului. Adică un moment de petrecere în fața ecranului ar trebui să arate cam așa:
Părintele și copilul privesc povestea celor trei purceluși:
”- Ia uite Mihăiță, purceii (pune pauză și merge la televizor): unu, doi, trei. Trei purcei. Ia uite, ăsta are pălărie. Ai și tu pălărie? Ia pune-ți pălăria pe cap).” Și pornește televizorul până la următoarea astfel de scenă.
De asemenea, un exercițiu pe care părinții ar fi bine să îl facă de la început ar fi să își strige copilul în timp ce acesta privește la televizor. Dacă se întoarce, îl salută, îi dau un pupic etc., iar dacă nu se întoarce, pun pauză, îl strigă din nou și pornesc televizorul după ce copilul răspunde.
«Din păcate, în realitate asta nu se întâmplă»
Din păcate, în realitate asta nu se întâmplă, iar părinții prin a-i da acces copilului la ecran înțeleg să-l lase singur în fața ecranului. De cele mai multe ori, părinții sunt extrem de încântați când cel mic cunoaște alfabetul la 2 ani și jumătate, identifică forme, culori și cifre, dar nu observă că cel mic este foarte agitat, nervos, nu doarme bine, nu mănâncă fără un telefon în față, nu știe să ceară, nu vorbește, nu înțelege ce vorbesc părinții cu el. Sau părinții observă toate acestea dar sunt prinși în acest cerc și nu pot să iasă.
Citește și: Imaginați-vă că mergeți cu cel mic în cărucior și aveți de parcurs acest spațiu pietonal
Pentru că scoțând ecranul, liniștea din casă nu mai există; cel mic plânge, caută telefonul sau telecomanda, refuză să mai mănânce. Și chiar și acolo unde copilul intră într-o terapie de recuperare, acolo unde este cazul, știi ce probleme întâmpin cu acei părinți?
Copilul începe să fie prezent, să caute compania părinților
Vrea și el să scrie pe laptop când își vede părintele tastând, vrea să îl țină în brațe când părintele are o ședință online vrea ochelarii părintelui să și-i pună și el la ochi că vrea să fie ca el, iar părinții vin să ne spună că cel mic a devenit obraznic și că nu se mai înțeleg cu el. Și ghici ce fac acei părinți. Ei erau obișnuiți ca cel mic să fie ”cuminte”, însă toți părinții ar trebui să știe că cea mai bună jucărie a copilului este adultul.
Între 2 și 5 ani este recomandat ca cel mic să primească o oră de ecran pe zi. Această recomandare este valabilă pentru copiii care au o dezvoltare tipică, adică au un limbaj receptiv format în conformitate cu vârsta. Din punctul meu de vedere, cu cât copilul crește, o oră devine puțin. Mai ales la adolescenți, 2 ore pe zi înseamnă extrem de puțin.
Eu le explic mereu părinților așa:
Să luăm un copil de 5 ani. Cei mai mulți copii de 5 ani nu mai dorm la amiază, presupunem că se trezesc la 8 și se culcă la 10 (cel puțin pe timpul verii). El are 14 ore de veghe; dacă din aceste 14 ore, el petrece două pe telefon, îi rămân 12 ore de explorat și învățat.
Presupunem ca în unele zile doarme la amiază două ore. Tot îi rămân 10. Plus că timpul pe telefon poate să fie timp de calitate, în care el își lărgește vocabularul. Putem să îi insuflăm plăcerea să privească la documentare de copii, desene animate potrivite vârstei (Thomas și prietenii săi, Tigrișorul Daniel, Ham Miau, Tina și Tony etc) sau muzică.
Niciodată 10 ore de joc, explorare și învățare nu vor păli în fața a 2 ore petrecute pe telefon.
În concluzie, ecranul poate fi un impediment în dezvoltarea unui copil sau poate fi un mare ajutor. Depinde de copil și mai ales, de părinți.”, a încheiat Cristina Geană de la Beautiful Mind Ploiești.
