Pe data de 9 aprilie 2026, pe pagina de Facebook Generația lui John a fost publicat un video în care un șofer de autobuz, aflat în mers, cu călători, fuma. Filmulețul publicat a fost însoțit de întrebarea: “Șoferul de autobuz are voie să fumeze?”. Materialul a stârnit sute de comentarii în mediul online, cei mai mulți dintre utilizatori fiind de partea șoferului. Pentru a avea o perspectivă clară asupra acestui subiect, Generația lui John a solicitat un punct de vedere către TCE Ploiești.
Un material video publicat pe pagina de Facebook Generația lui John a stârnit nemulțumire în rândul ploieștenilor. În imagini este surprins un șofer de autobuz din Ploiești, în timpul unei curse cu călători, care fumează în cabină.
Citește și: Festivalul LAROCK 2026 a fost anulat: “Facem un pas înapoi, dar nu înseamnă că ne oprim”
Mulți dintre utilizatorii care au vizionat imaginile au fost de partea șoferului care fuma în timpul cursei. Cu toate acestea, nu toți utilizatorii au fost de acord cu faptul că șoferul are voie să fumeze în timpul cursei. Într-un răspuns din partea TCE Ploiești se comunică faptul că fumatul este strict interzis.
Șoferul de autobuz are voie să fumeze?
Ce sancțiune a primit șoferul de autobuz surprins că fumează în timpul unei curse în Ploiești
Transport Călători Express Ploiești a confirmat oficial, în răspunsul transmis la 23 aprilie 2026, că “șoferii TCE nu au voie să fumeze în cabina autobuzului/troleibuzului/tramvaiului în timp ce se află în cursă sau în stație, cu pasageri în vehicul”, iar interdicția se extinde inclusiv la “țigările electronice, dispozitivele de vapat și produsele din tutun încălzit”. Vezi răspuns complet PDF.
În ceea ce privește șoferul surprins fumând la volan în filmarea transmisă de “Generația lui John”, compania a comunicat că “conducătorul auto a fost identificat”, i s-a întocmit “Notă de Neconformitate de către Șeful Secției Transport Auto” și “va fi sancționat cu avertisment, conform art. 76 alin. 1.18 din Regulamentul Intern al Transport Călători Express S.A.”.
Răspunsul poartă semnăturile Directorului General Călin-Zaharia Daniel, ale Directorului Adjunct Raul Petrescu și ale Directorului Exploatare Nicolae Alexandri.
Legea din România este, însă, mai dură decât sancțiunea aplicată de TCE. Conform Legii nr. 15/2016, care modifică Legea nr. 349/2002, fumatul este interzis în toate mijloacele de transport în comun, iar o persoană fizică prinsă încălcând această regulă riscă o amendă contravențională între 100 și 500 de lei, aplicată de poliție sau poliția locală.
Cu alte cuvinte, în afara sancțiunii interne a angajatorului, același șofer poate fi amendat și de autorități, separat, dacă este sesizat și prins în flagrant de un agent în timpul cursei.
Dacă abaterile se repetă, cadrul legal și regulamentul muncii oferă angajatorului instrumente mult mai dure decât un simplu avertisment. Conform Codului Muncii, scara sancțiunilor disciplinare urcă de la avertisment la reducerea salariului, retrogradare și, în final, desfacerea contractului de muncă pentru abateri grave sau repetate.
Ce spun oamenii cu privire la șoferul care fuma în timpul cursei
“Nu cred că e o problemă majoră asta. Mai bine educați minorii să nu mai pufăie iqos sau țigări electronice în mijloacele de transport. Nu numai că e un gest urât, este și unul periculos, și sunt mai cancerigene decât țigările.”, a comentat Cristian Laurențiu Iacob pe pagina de Facebook Generația lui John.
“Așa au mâncat c*cat unii la Brăila în recenzii despre șoferii de pe maxi-taxi până le-au desființat și acum stau cu orele în stații să le vină autobuzele. Cei care nu fumează să se abțină de la comentarii.”, a scris Ionel Chiriac.
“Tu, care ai filmat și distribuit această filmare, te-aș invita să te plimbi 8 ore cu el (gratis), fără să faci absolut nimic, doar să stai lângă el, apoi să văd dacă-ți mai arde de filmat! Cu siguranță ești unul care circulă câteva minute cu acel transport pe zi și faci figuri! Nu-i frumos!”, a scris Gabriel Mocanu.
Citește și: Muralul din Ploiești “Unde-s mulți, puterea crește”, criticat public. Ce a vrut să transmită Elléna Lourens
“Nu am nimic cu omul, dar vrem o țară ca afară, dar ne comportăm tot ca în comunism. Cum să fie ok să fumeze șoferul? Să bea și o bere dacă tot e ok. Câți dintre noi fumăm la locul de muncă în timpul muncii, nu în pauză? Nu e vorba că dacă nu fumez eu să nu fumeze nici el, dar nu e normal.”, a scris Sava Florin Adrian.
“Ce mă, venea la tine în spate fumul? Omul, în spațiul lui, făcea ce vroia atâta timp cât tu și ceilalți ajungeți cu bine unde vreți. Lăsați prostiile, panaramele pământului, nu mai știți de ce să vă legați, nesimțiților.”, a scris Aurel Naidin.
“Nu. Este interzis. Aici, în Germania, este 1000 euro amenda pentru așa ceva și ești dat afară pe loc. Autobuzul nu e crâșmă și e lipsă de respect.”, a comentat Cezar Curcă.
«În spațiul public închis, în România, este interzis fumatul…»
“Nu au voie să fumeze! Fumatul în cabină este interzis prin lege conducătorilor de transport persoane și prin regulament intern!”, a scris Buiuca Emil.
“Nu are voie. Felicitări pentru filmare. În spațiu public închis, în România, este interzis fumatul. Dar, uitându-mă pe comentarii, nici nu mă mir că țara asta este așa, pentru că toți cei ca ei, cei care comentează în necunoștință a legii, și cei care oricum încalcă legea, toți aceia sunt plângăcioșii ăia care mereu zic că numai în România nu se respectă legile, de aceea e rău.
Știi că și funcționarii de la stat, sau cei care iau bani degeaba se plâng de statul român. Dar uitați-vă la comentariile lor. Agramați, înjurii, scris fără înțeles, jigniri și devieri de la subiect. Legea nr. 19 din august 2025 interzice nu numai fumatul, ci și vapatul. Doar în mijlocul de transport personal are voie șoferul să fumeze. Mai documentați-vă cei care comentați doar pentru a ieși în evidență. Până la urmă fiecare iese în față cu ceea ce este el!!!”, a scris Gavris Nicoleta Florentina.
«Nu ne mai facem bine…»
“Eu, din câte știu, nu, încalcă cel puțin 2 legi, pe care le cunosc eu, dar sunt mulți care zic că-i de vină cel ce filmează, că nu își vede de treaba lui… Naa, ia cu pâine, asta-i lumea în care trăim, nu, nu ne mai facem bine!”, a scris Milu Istrate.
“Șoferii de autobuz și de camion sunt niște oameni aparte, ei nu prea știu să respecte reguli, este greu cu ei. V-ați gândit vreodată de ce au devenit șoferi de camion sau de autobuz? Deoarece regulile sunt ușor de încălcat, manipulează tahograful, fac fel de fel de ilegalități și când sunt prinși tot ei sunt nevinovați sau ‘are lumea ceva cu ei'”, a scris Adrian J. Petrescu.
“NU ARE VOIE! Și nici bombardierii sau pițipoancele nu au voie, nu e voie să țipi sau să faci urât. NU AU VOIE ȘI NU E NORMAL ȘI NICI LEGAL!!!!!!!! La cât mai multe postări virale, bravo ție. I-ai întărâtat pe toți țăranii! Toți plini de adicții și penibil, care cred că se scot unul pe altul dacă înjură și-și dau cu părerea pe unde apucă.”, a scris Rădulescu Gabriela Anamaria.







