“Prevenția începe cu noi” – împreună spunem NU drogurilor, la Ploiești

prevenție, eveniment antidrog, consum de droguri, informare, Primăria Ploiești, Daniela Toma, Cătălin Țone prevenție, eveniment antidrog, consum de droguri, informare, Primăria Ploiești, Daniela Toma, Cătălin Țone

Marți, 20 mai 2025, părinții și profesorii din Ploiești sunt invitați să participe la un eveniment special dedicat informării și prevenirii consumului de droguri în rândul minorilor. Evenimentul va avea loc la Filarmonica „Paul Constantinescu”, pe strada Anton Pann, nr. 5, începând cu ora 18.00.

Invitatul special al serii va fi Prof. Dr. Colonel Cătălin Țone, expert național în combaterea și prevenirea consumului de droguri. Participanții vor avea ocazia să afle direct de la specialist care sunt riscurile la care sunt expuși copiii și adolescenții, care sunt semnele timpurii ale consumului de substanțe interzise și, cel mai important, cum pot interveni eficient atât părinții, cât și cadrele didactice sau membrii comunității.

Organizatori și susținători

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Ploiești, în parteneriat cu Filarmonica „Paul Constantinescu”. Inițiativa aparține voluntarei Daniela Toma, căreia organizatorii îi mulțumesc pentru implicare și dedicare în sprijinul comunității.

Citește și: Copiii cu anxietate, ținte sigure ale bullying-ului. Articol inspirat de filmul “Cutează să atingi stelele”

“Este un eveniment altfel, ancorat în realitate și care vorbește despre ce se întâmplă în curțile școlilor sau la festivalurile de muzică. Motivul principal pentru care merită să ajungeți la eveniment este invitatul Cătălin Țone, fostul șef al serviciului antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate. Și eu sunt mamă și mi-ar plăcea ca ai mei copii să trăiască în siguranță, cu prieteni care au părinți informați., Daniela Toma, inițiator proiecte civice.

Participare este gratuită

Participarea la eveniment este gratuită. Cei interesați se pot înscrie prin SMS la numărul 0739.756.129.

De ce să participi?

Informația corectă, empatia și dialogul reprezintă primii pași în protejarea sănătății și viitorului copiilor noștri. Vă încurajăm să participați la acest eveniment pentru a afla cum puteți contribui la prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor și pentru a construi împreună o comunitate mai informată și mai sigură.

Sursa: Primăria Ploiești

Add a Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.