Numele meu este John Cristea și astăzi vă povestesc cum am stat 3 zile fără telefon. Acest experiment m-a ajutat să văd lumea dintr-o perspectivă diferită. În rândurile care urmează voi detalia cum s-au simțit cele 72 de ore cu telefonul oprit, fără social media, fără laptop, fără internet.
Recunosc: stau 7-8 ore cu telefonul în mână. Uneori sunt ca un zombie care așteaptă și mai multă dopamină. Mă refugiez în telefon, mă relaxez stând pe telefon, îmi scriu notițele pe telefon și plătesc cu telefonul. Îmi cumpăr vacanțele, dar și biletele de autobuz cu telefonul, editez de pe telefon și îmi trăiesc viața online. Pot spune că sunt online de-o viață.
Am 36 de ani și am prins internetul la începuturile sale, atunci când pagina de Google se încărca în 2-3 minute, nu aveam Netflix, ci descărcam filmele de pe DC++, aveam mIRC, nu Tinder, iar Hi5 ținea loc de Facebook.
Citește și: Altus 21, școala unde copiii nu iau note, ci învață să fie eroi în propriile lor vieți. Interviu cu Iulian Șerban, fondatorul școlii din Ploiești
Am fost online pentru prima dată undeva pe la 13-14 ani (2003-2004), vârstă la care mă bucuram că știu să mă conectez la o adresă de e-mail și să apăs pe secțiuni precum Inbox și Spam. Internetul era foarte la început și era perceput cam la fel cum e perceput AI-ul în zilele noastre. Au trecut anii și totul pare că are legătură cu telefoanele și tehnologia.
Dacă nu sunt pe telefon, cu siguranță sunt pe laptop. Nu sunt nici pe laptop? Probabil sunt într-un apel, nu pe telefon, ci în cască și mă uit la vreun ecran (televizor, Apple Watch etc.).
La 17 ani avem calculator și acces la internet
Internetul a devenit parte din viața mea din momentul în care ai mei mi-au cumpărat un calculator și am reușit să mă conectez la o rețea de cartier ca să am net și Yahoo Messenger la mine-n dormitor.
Mi se părea ceva extraordinar. Era o nouă lume în fața ochilor mei. Era vremea în care dacă știai „să te joci” pe calculator făceai multe: o stație radio online, conturi de socializare, farse virale pe DC++ și chiar un blog plin de emoție și terapie pură. Am prins vremuri frumoase.
Internetul a fost pentru mine o fereastră către o lume cu mult mai mare decât cea pe care mi-o imaginam. O lume în care aveam multe întrebări și puține răspunsuri. Ar fi fost ideal un AI!
GPS, apeluri, like-uri, comanda de pe Temu sau Trendyol?
Să ne întoarcem în prezent. Azi, internetul e poate mai ieftin decât apa de la chiuvetă. E util și poate că fără el lumea din ziua de astăzi pur și simplu s-ar bloca. Internetul nu e doar despre rețele de socializare, ci e mai ales despre cum să ajungi din Ploiești în Constanța – știu că există semne rutiere, dar Waze-ul pare să fie baza.
E despre cine ești în mediul online, câte like-uri ai, ce reduceri ai prins în aplicații sau când îți vine coletul de pe Temu sau Trendyol. Telefonul și internetul au devenit o extensie a mâinii noastre, o căpușă care stă lipită de noi câte 6-7 ore, în fiecare zi.
De ce căpușă? Pentru că ne suge de energie și ne oferă mici momente de plăcere. O dopamină care abia de ne mai trezește din „somnul cel de moarte”. Suntem, cu toții, prinși în capcana algoritmului și, fie că vrem sau nu, respectăm reguli care încep să contureze în noi mici fabrici de dopamină ieftină sub titulatura unor creatori de conținut.
Creatori de conținut și brain rot
Nu e suficient să fii tu sau să fii original! Trebuie să fii urmărit, să se oprească lumea pe mesajul tău, să le furi atenția pentru mai mult de 3 secunde, să fii ușor de răspândit, să se dea lumea cu părerea, să stârnești o emoție și, evident, să folosești un call to action care să îți aducă acea validare pentru care „muncești”.
Rețelele de socializare ne vor atenția, iar prețul este timpul nostru care se scurge. Sutele de videouri pe care le vizionăm ne fac creierul varză și ne instalează un brain rot, un creier care putrezește de la prea mult nimic pe care îl consumăm.
Citește și: Prima zi de grădiniță: între emoție și curaj. Interviu cu Cristina Ivan, specialist în educație și dezvoltare timpurie
Simt asta! Simt cum timpul se scurge cu ușurință atunci când stau pe aproape orice conținut video vertical care încearcă să îmi spună ceva în cel mult 60-90 de secunde. Sunt sigur că în spate sunt multe date pe care aplicațiile le stochează despre noi pentru a învăța ce anume să ne livreze. E o masturbare continuă a creierului.
Telefonul mi-a răpit gândurile și emoțiile
Sunt zile în care intru pe telefon cu gândul de a căuta ceva și până deschid telefonul uit ce am vrut să fac. Serios! La asta s-a ajuns. Asta mi se întâmplă! Pierd concentrarea și apoi am nevoie de un timp pentru a-mi „recupera” gândurile.
Știu că ai intrat aici pentru a citi mai multe informații despre experimentul personal pe care l-am făcut, însă am vrut să așez și un context, ca să ne conectăm mai bine, mai ales că, până ai ajuns la acest paragraf, sunt convins că ai mai primit 5-6 notificări și ai mai răspuns la un mesaj pe WhatsApp. Parcă și aud: „Stai, că citesc textul lui John care a stat fără telefon 3 zile”.
Mi-am închis telefonul pentru 72 de ore
Am decis că e timpul să iau o pauză de la tot ce înseamnă social media și telefon. O pauză de 3 zile în care să fac orice cu viața mea, dar cu telefonul închis. Specific că nici pe laptop nu am stat. Singura tehnologie pe care am folosit-o în această perioadă a fost un Apple Watch pus pe modul avion care mi-a măsurat pulsul, pașii și somnul.
Am luat decizia de a îmi închide telefonul cu doar câteva zile înainte de a împlini vârsta de 36 de ani. Experimentul personal s-a desfășurat de vineri, 20 februarie 2026, ora 09:00 și până luni, 23 februarie 2026, ora 09:00. Fix 3 zile fără telefon. 72 de ore departe de scroll, TikTok, Facebook, Instagram, WhatsApp etc.
Ca o notă de transparență pentru acest experiment, veți vedea detaliate 4 zile, însă ele reprezintă 72 de ore fără telefon.
Ziua 1, vineri, 20 februarie 2026
Multe dintre informațiile pe care vi le scriu aici au fost pentru prima dată scrise pe o agendă fizică, cu pix și foaie, ca să pot relata cât mai real experiența. Mi-a fost teamă să închid telefonul. Cu o zi înainte am sunat-o pe mama să îi spun să nu își facă griji. Mama a zis că am luat-o razna, că ceva nu e bine cu mine și că nu e normal să fac așa ceva. I-am zis că dacă e urgent o poate suna pe soția mea.
Muncă de lămurire am dus și cu soția, însă, în acest caz, am creat câteva protocoale în caz de urgență, mai ales că avem un copil care are nevoie de atenția noastră.
Citește și: „Nu telefonul este cel mai rău lucru, dar utilizarea excesivă poate întârzia dezvoltarea copilului” – Cristina Geană, psiholog și logoped
Am mai vorbit cu 2-3 prieteni apropiați și am anunțat și pe rețelele de socializare că pun pauză la social media pentru 3 zile. Așadar mi-am anunțat deconectarea și mi-am făcut curaj să închid telefonul.
Nu am așteptat până la ora 09:00 fix. Am închis telefonul cu câteva minute înainte, ca să nu mă amăgesc. Începutul a fost simplu, deși nu îmi aduc aminte când a fost ultima dată când mi-am închis telefonul în mod voluntar – poate că i-am dat un restart ceva, dar nimic în plus.
A început experimentul fără telefon
La doar câteva ore după ce mi-am oprit telefonul, am încercat să îmi imaginez că mi-am uitat telefonul acasă și că nu am cum să mă întorc după el. Menționez că mi-am continuat o bună parte dintre activitățile pe care le aveam, iar acolo unde a fost nevoie de telefon sau altceva, eu am venit cu o agendă și mi-am notat tot ce a fost necesar.
Am început rapid să îmi aduc aminte că pot gândi și singur. De ce zic asta? Pentru că am observat că pentru fiecare discuție pe care o purtam aveam nevoie de o confirmare, o căutare pe internet, o întrebare pe ChatGPT… Am dus de multe ori mâna la buzunarul de la blugi, dar, surpriză, nu era niciun telefon acolo.
Deși era doar prima zi, pe la ora 12:00 începusem să îmi fac griji. Trecuseră doar 3 ore de când nu mai foloseam telefonul. Eu mă gândeam doar la telefon. La ce impact are asupra mea. La cum anume îmi comandă viața. La cât timp îmi salvează sau cât timp îmi mănâncă din zi. Așteptam un început de sevraj, un tremur al mâinilor, ceva SF văzut probabil printr-un film. Nu am pățit nimic. Nu am simțit nimic! Eram doar eu și interacțiunile reale, cu oameni reali.
Matrixul chiar există, dar nu-l vedem că stăm cu ochii în telefoane
Tot din prima zi mi-am dat seama de Matrixul din ziua de astăzi în care trăim. Că stăm cocoșati, cu ochii în telefoane. Că nu ne mai zâmbim și nu ne mai privim. Că poți fi privit ca un dubios dacă în autobuz te uiți la oameni și nu în telefon. Că totul e normalizat și orice mișcare „în exterior” nu e privită cu ochi buni.
Vineri seară am avut ocazia să stau atât cu cel mic, cât și cu nepoata. Cel mic nu are voie cu telefonul, însă nepoata da. Am purtat discuții cu aceasta despre experimentul meu și mi-a spus că i se pare greu ce fac eu și că nu ar putea fără, că s-ar plictisi. I-am spus că o înțeleg, dar i-am arătat o carte și că mă apuc de citit. I-a plăcut ideea, dar a renunțat ușor la citit. La 8 ani, pentru nepoata mea telefonul pare să fie mai interesant.
Citește și: Dansul, modalitate inedită de a sărbători Mica Unire alături de copii – VIDEO
Mă bucur că m-am născut mai devreme și că am prins începuturile internetului. Telefonul e ca un drog pentru cei mici și chiar mi-aș dori să existe mai multă informare, cu sens, în această direcție. Controlul parental pe telefoane nu e suficient. De ce a ajuns un algoritm să decidă ce urmărește un copil? De ce a ajuns un copil să renunțe la citit sau ieșit afară, la joacă, doar ca să mai treacă un nivel în jocul de pe telefon.
Am fost tare ușurat când mi-am privit telefonul seara, înainte de culcare, și l-am văzut zăcând singur. Era semn clar pentru creierul meu că se poate. M-am gândit că probabil am primit câteva mesaje, dar că nu e capăt de lume.
Am reușit să mă uit la un film cap-coadă
La televizor am reușit să mă uit la un film cap-coadă, cred că pentru prima dată după mult timp, asta pentru că telefonul a devenit un soi de second screen. Ca să vă faceți o idee, seara, după ce adoarme cel mic, mă pun pe Netflix și butonez, aleg un film, mă uit 5 minute, apoi mă plictisesc și caut un altul. Fac asta cu 3-4 filme, apoi închid televizorul că îmi dau seama că s-a făcut târziu.
Concluzii după prima zi? Am supraviețuit. Toată lumea bine. Nu am pierdut nimic esențial. Am luat copilul de la grădiniță. Am citit 30 de pagini din „Oameni ultraprocesați”, am făcut mai mult de 10.000 de pași, a dispărut o parte din stres.
Menționez lipsa stresului pentru că există multe momente în care un singur mesaj primit pe telefon are puterea de-a îmi schimba starea. Uneori în bine, alteori în rău. Vă puteți gândi inclusiv la o factură care se emite vineri seara, o sumă mare, ceva. Fără telefon am trăit în fericire, cel puțin deocamdată.
Ziua 2, sâmbătă, 21 februarie 2026
Am dormit foarte bine. Nu am avut insomnii. Nu m-am trezit cu gândul la telefon și nici nu am inițiat discuții despre asta în primele ore de după trezire. Fiind weekend am făcut planurile de sâmbătă și m-am pus pe treabă. A nins mult în Ploiești și am fost de 2 ori în „plimbare”, ca să văd cum arată străzile din Ploiești.
Pentru că nu am avut telefonul cu mine, mi-am luat aparatul foto. Față de prima ninsoare serioasă, am văzut străzile curățate. Nu am putut scrie la momentul respectiv un articol despre asta pentru că nu am avut acces la telefon, laptop, internet etc.
M-am dus cu cel mic la restaurant și am mâncat o prăjitură. Am plătit cu cardul fizic. Ne-am jucat în zăpadă. A fost o vreme care chiar nu avea nevoie de internet, ci de momente frumoase alături de familie.
Am avut mai mult timp pentru citit
Am continuat să citesc în toate momentele libere, dar și în toate momentele în care vedeam în jurul meu doar oameni care stau pe telefoane și care vor să îmi arate ceva. Am refuzat categoric, chiar și pentru o secundă, să privesc către ce îmi arătau. De ce? Pentru că mi-am dorit cu adevărat o deconectare de la toată nebunia.
Citește și: Cum alegi grădinița potrivită pentru copilul tău? Sfaturi reale, dincolo de pliante și poze frumoase
După ziua cu numărul 2 mi-am dat seama că pot sta fără telefon și că nu e neapărat o dependență atât de mare pentru mine. Sau poate creierul îmi juca feste doar ca să mă aducă mai aproape de telefon? Nu am avut nici măcar un moment în care să-mi doresc să pun stop experimentului.
Băiatul meu cred că s-a bucurat cel mai mult pentru că nu m-a văzut cu telefonul în mână. Soția m-a întrebat dacă mai pot, iar eu am spus clar: da. A fost și mai liniștită seara cu numărul 2 și a părut că așa arată toate zilele mele.
Ziua 3, duminică, 22 februarie 2026
Marea provocare a zilei de duminică a fost să stau doar eu cu cel mic. Nu 1-2 ore. Ci toată ziua: de la trezire și până noaptea la culcare. A fost o zi cu adevărat provocatoare.
Noah are 3 ani, abia împliniți, și are nevoie de toată atenția din lume. Energia lui este cu mult peste ce mi-aș putea imagina și este cel mai mare motiv de bucurie pentru întreaga familie.
Deși mama lui Noah nu a avut cum să știe ce se întâmplă cu cel mic pe tot parcursul zilei, în caz de urgență aveam cum s-o sun în orice moment al zilei. Mai mult de-atât, pentru a se asigura că Noah e bine, mama a trimis un vecin la noi acasă ca să fie sunat Noah cu video. Da, o adevărată nebunie tot experimentul.
Ce am reușit să fac cu Noah duminică, fără telefon? Ne-am plimbat cu autobuzul, cu taxiul, am fost la locul de joacă, am fost să mâncăm la restaurant împreună, am citit împreună, am dormit somnul de după-amiază împreună, am vizitat-o pe soție la locul de muncă. Pe seară, eu și Noah am montat un joc (o tablă de scris cu creta și învățat cifre și litere) și am continuat până târziu în noapte cu povești despre Peppa, Bing și Patrula Cățelușilor.
Oare ce s-ar schimba în viața mea dacă aș citi mai des?
Printre picături, tot duminică, am reușit să ajung la pagina 150 din cartea despre mâncăruri ultraprocesate și asta mi-a dat o satisfacție nebănuită. Citesc rar, cam o carte pe lună, cu greu. Oare câte cărți aș reuși să citesc pe lună dacă aș renunța mai des la telefon? Oare cum s-ar schimba viața mea dacă aș citi mai des? Dar dacă aș renunța mai des la telefon?
Citește și: Ce părere au brașovenii despre sistemul educațional din România. Un reportaj #SPUNEPEBUNE din Brașov
Ziua asta a fost ceva extraordinar pentru mine și cred că asta se datorează lui Noah pentru că m-a ținut în priză. Chiar și la locul de joacă, pentru că eram cam singurul părinte fără ochi în telefon, am fost acolo, real, cu cel mic și foarte atent la tot ce face, tot ce zice și tot ce își dorește.
Trebuie să menționez că Noah nu a vrut să plece de la locul de joacă nici după 2 ore de distracție și a făcut mare scandal. Ce am observat bun în povestea asta? Nu m-a supărat pe el, am reușit să îi explic mult mai bine situația și, în cele din urmă, am ajuns acasă cu bine.
Timp pentru telefon? Mai bine nu!
Am reușit să îmi dau seama că uneori îi spun nu lui Noah, deși aș vrea să îi spun da. Chiar așa, de ce îi spui nu? Acest nu e despre o înghețată pe care nu i-am luat-o lui Noah după ce „a făcut scandal” la locul de joacă. Totuși, am simțit că trebuie să știe că dacă nu se comportă frumos, nu are cum să primească ceva bun apoi.
Da, are doar 3 ani, dar negociază continuu tot ceea ce face sau vrea să facă. Mi-am scris în agendă că i-am promis că îl voi duce la înghețată când se va face mai cald afară – era zăpadă, pe jos aluneca, la înghețată era multă lume etc. Motive, nu? Timp pentru telefon? Nuuuuu!
Și oricât de complexă a fost ziua de duminică, faptul că telefonul a stat departe de mine m-a ajutat. Am avut mai mult spațiu în creier. Știu că sună ciudat, dar asta am simțit. Mai mult spațiu pentru gândire. Gândurile erau mai ordonate, mai clare. Eram mai sigur pe ce se întâmpla. Am reușit să văd un pic în interiorul meu și să-mi permit întrebări despre mine și despre viața mea. Ziua de duminică a fost ca un duș rece.
Ziua 4, luni, 23 februarie 2026
Trebuie să vă spun un lucru. Mi-am programat această deconectare și ca un soi de tranziție, o trecere de la un plan la un altul. Mă refer la faptul că pe 23 februarie 2026 am împlinit 36 de ani. Am început experimentul la 35 de ani și l-am încheiat la 36 de ani.
Încă de la prima oră am simțit o tensiune în tot corpul. Nu am băgat-o foarte tare în seamă. L-am dus pe Noah la grădiniță și am început să îmi pun lucrurile în ordine. Urma o zi plină și încă nu știam nimic din ce urma să se întâmple. Nu primisem niciun „la mulți ani” până la ora respectivă, asta pentru că eu încă aveam telefonul închis.
Citește și: Mami la muncă, tati, acasă, cu bebelușul. Recenzia filmului “Tati Full-Time”
Cel mai dificil a fost între 08:30 și 09:00. Am început să mă uit la ceas din minut în minut. Mă blocasem. Parcă trebuia să intru în transă. Voiam să postez, să vorbesc cu lumea, să citesc mesaje de „la mulți ani” și să vorbesc pe online despre cum au fost cele 3 zile (72 de ore) fără telefon și fără internet.
Creier dresat? Cred că m-a dresat el pe mine…
A fost un moment în care am vrut să prelungesc experimentul pentru că nu îmi plăcea reacția. Creierul meu fusese programat să reziste doar până la ora 09:00? Nu putea mai mult? De ce să reacționez atât de impulsiv? De ce să fiu atât de obsedat de un telefon?
Să fi fost vorba de efectul zilei de luni? Chiar pierdeam ceva? Ce îmi lipsea cu adevărat în acel moment? Aveam nevoie să îmi culeg validarea și laurii pentru experiment? Făcusem asta pentru laudă sau pentru experiența personală?
Vă mărturisesc că gândurile mele se înghesuiau în creier cu o viteză pe care nu o puteam controla. Am început să respir și să mă uit la telefon. Nu l-am deschis încă. Doar l-am privit și mi-am dat seama cât de mult depinde viața noastră, a tuturor, de o bucată de tehnologie.
Mi-am permis un BRAVO din tot sufletul
Deși, în același timp, dincolo de toate gândurile, am știut să-mi spun un bravo! Reușisem să stau fără telefon pentru 72 de ore. Deconectat total de la internet și social media. Am renunțat la dopamina ieftină pentru 3 zile!
Apreciez faptul că tehnologia a evoluat atât de mult. Apreciez faptul că internetul ne ajută să transmitem informația rapid și eficient. Mi-ar plăcea să reușim să folosim tehnologia cu cap și să nu ne mai închinăm sfântului algoritm.
Sunteți pregătiți? Voi deschide telefonul!
Au trecut 72 de ore fără prezența mea online. Oare câte mesaje am ratat? Oare ce s-a întâmplat în lume „cât am fost plecat”? Fusese ceva urgent și eu nu am fost acolo să ajut cumva?
Vineri, când am închis telefonul, aveam suficientă baterie. După 72 de ore, atunci când l-am redeschis, părea că e totul mort. Am un iPhone 15 Pro Max. De fel, se deschide foarte rapid. Acum, parcă intrase în moarte clinică. I-a luat aproape un minut ca să se deschidă. Sau poate s-a dilatat timpul pentru mine?
Citește și: Despre părințeală, biberoane, trezit fără ceas și creșa în culori
Apoi, au mai trecut 5 minute, acum pe ceas, pentru ca aplicațiile să înceapă să funcționeze. Telefonul intrase și el într-o deconectare pe termen lung. Nu știu exact cum este construit „să funcționeze” în astfel de situații – știu doar că atunci când l-am închis mi-a apărut un mesaj care mă anunța că telefonul poate fi în continuare activ pentru funcții precum „Find My iPhone”.
Concluzii după 72 de ore fără telefon
Mă bucur că am reușit. Mă bucur că mi-am permis acest lux într-o lume plină de tehnologie, într-o lume în care nu există aproape nimic fără un click, un search, o acțiune în mediul online. Apropo! Poza din articol e fața mea la doar câteva minute după ce am terminat experimentul.
Cred cu tărie că în viitorul nu foarte îndepărtat, adulții de mâine nu vor reuși să-și închipuie lumea fără telefon nici măcar atunci când dorm.
Ce am conștientizat în cele 72 de ore fără telefon:
- timpul nu trece repede, ci telefonul ni-l fură, cu totul;
- multe lucruri pot să aștepte până a 2-a zi sau chiar până săptămâna viitoare;
- telefonul nu e viața noastră, ci doar un liant pentru ce ne propunem să facem;
- dependența de telefon e reală;
- fără telefon te simți mai liber, dar mai speriat de ce vezi în jurul tău;
- fără telefon poți vedea cu ușurință Matrixul în care cu toții trăim;
- dopamina ieftină îți aduce creierul în stare de brain rot;
- e totuși aproape imposibil să trăiești multă vreme fără telefon;
- oamenii te pot privi ca pe un ciudat dacă renunți la telefon;
- nu mai trebuie să-ți încarci telefonul zilnic;
- mintea e mai liberă, gândurile mai clare;
- se simte o stare de bine generală în tot corpul;
- capacitate mai mare de concentrare;
- rezistență reală în momente de stres;
- ai timp pentru reflecție asupra vieții și alegerilor;
- e un mod de a pune pilotul automat pe pauză;
- toată viața noastră e pusă într-un telefon;
- există viață și fără telefon.
