După o carieră de 13 ani în politică externă, Mihai Sandu revine la rădăcinile culturale cu volumul de proză scurtă „Cortina somnului. Oameni și tenebre” (Editura Tritonic). Horror cu tentă socială, cartea trage semnale de alarmă despre umbrele societății românești contemporane. Lansare joi, 12 februarie 2026, ora 17:00, Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” Ploiești, locul unde totul a început, la vârsta de 10 ani.
În interviul care urmează, Mihai Sandu povestește cum pasiunea pentru scris l-a chemat acasă, din Oradea și București în Ploiești, orașul care i-a marcat copilăria literară. De la Cenaclul „Orfeu” la debutul editorial serios, o lansare la târgul Gaudeamus și regăsirea cu scriitorul Bogdan Hrib, drumul lui arată că nimic nu e întâmplător.
Citește și: A renunțat la o carieră în IT pentru lumânări cu mesaje obraznice. Povestea antreprenoarei Maria Petrescu
Vorbește despre proză care taie adânc în cotidianul nostru. Tradiții, mai mult sau mai puțin bolnave, eșecuri umane, rolul de „vârf al lanțului trofic” pe care îl ratăm. Și un strop de imaginație ceva mai întunecată. În plus, Mihai promite un roman despre Ploieștiul de la finele anilor ’90 spre noul mileniu, o dramă socială care va lovi direct în amintiri.
Interviu complet cu Mihai Sandu despre debutul editorial “Cortina somnului. Oameni și tenebre”
Mihai, ai spus adesea că scrisul e un fel de chemare imposibil de ignorat. Cum ai descrie relația ta cu condeiul?
Se spune că cine pune odată mâna pe condei nu îl mai poate lăsa nici din mână, nici din inimă. Cam așa aș putea spune că s-a întâmplat și în cazul meu. De un sfert de veac împletesc gândurile, sentimentele și senzațiile cu hârtia, cu expunerea ideilor și a trăirilor în cuvinte care să poată trezi mai departe sentimente.
Ți-ai început parcursul literar extrem de devreme. Cum a fost primul tău contact cu lumea scrisului?
Atunci când am intrat prima oară pe ușile Cenaclului „Orfeu” de la Biblioteca Județeană “Nicolae Iorga” aveam 10 ani și am ajuns acolo pentru că cineva a crezut în mine și în compunerile școlare prin care începeam să-mi fac mâna. Am ajuns sub mentoratul regretaților profesori Nicolae Boaru și Nicolae Negoescu și, mai târziu, am crescut în generația păstorită de poeta Nicoleta Bohat. Și am început să prind aripi.
De la acei primi pași literari până astăzi, cum s-a schimbat drumul tău?
De atunci au trecut mulți ani și multe schimbări, mult tumult, multă învățare. Cariera mi-a dus pașii prin alte zone, alte lumi, alte ambiții. Însă de scris, de pasiunea asta arzătoare de a pune cuvintele pe hârtie nu am uitat niciodată.
Ce te-a făcut să te oprești din cariera în politică externă și să te întorci la scris?
Acum am 35 de ani. Am lăsat în spate o carieră de 13 ani în politică externă și mă pot mândri să spun că sunt acasă în trei frumoase orașe ale țării noastre: Ploiești, orașul natal și al primilor pași, București, orașul maturității și al tinereții și Oradea, orașul meu adoptiv, în care respir astăzi și de unde scriu poate cel mai mult și cel mai bine de până acum.
Ce m-a făcut să mă opresc? Am simțit pur și simplu că e momentul să fac și altceva și, poate, să las loc altor tineri în zona administrației publice sau a diplomației. Odată cu aceasta, mi-am dorit să mă îngrijesc mai mult de pasiuni – de cultură, de educație, de scris. Am acordat destui ani pentru cariera politică, e timpul să dau mai mult timp sufletului.
Ce te-a determinat, în mod concret, să revii acum la scris, într-un mod mai profund și mai asumat?
Cred că a venit un moment în care am considerat că am maturitatea necesară să scriu mai mult și mai ales am simțit că e momentul să mă întorc, mai așezat, mai dedicat la această “primă dragoste”, la pasiunea cuvintelor așternute pe hârtie.
Iar asta a venit odată cu un set mult mai bogat de cunoștințe despre viață și oameni, astfel că ideile s-au născut mult mai ușor și scrisul a venit din ce în ce mai firesc.
Cum a fost momentul în care „Cortina somnului” și-a găsit drumul către o editură?
Și cum cred că în viață nu este absolut nimic întâmplător, în perioada în care definitivasem poveștile din spatele “Cortinei somnului” și căutam să descopăr o cale pentru ea, soarta mi-a oferit regăsirea cu Bogdan Hrib, un om pentru care am avut mereu un respect deosebit și un prieten drag cu care pierdusem, din păcate, contactul de vreo 10 ani.
Ne-am reîntâlnit la târgul de carte Bookfest, am stat puțin de vorbă și mi-a oferit șansa de a intra în familia Tritonic.
Ce loc are acest volum în biografia ta literară?
Volumul de față este debutul meu în literatura mare, serioasă – spun asta pentru că a existat un volum mai mic, lansat doar în Ploiești, dar fără prea multă circulație în 2009, la care s-au adăugat două reviste culturale cu care am încercat să mișc cultura locală, de aici, din Prahova, efemere din păcate.
Ce îți propui, în esență, prin “Cortina somnului. Oameni și tenebre”?
“Cortina somnului. Oameni și tenebre” este o formă de întoarcere serioasă către scris și, cred eu, un mod prin care sper să pot trage semnale de alarmă asupra unor aspecte sensibile, dacă nu chiar degradante, ale societății contemporane.
Cum s-a născut cartea, de la idee până la manuscrisul final?
L-am scris treptat, în decursul a aproape doi ani, trăgându-mi inspirația din lumea contemporană, din evenimentele normale pe care le traversăm în viața și în moartea noastră, a fiecăruia dintre noi, dar și din cele anormale, cele extraordinare sau îngrijorătoare pe care tot noi, oamenii, le-am creat.
Își are rădăcinile în visuri, în observare, în reflecție și în multă, foarte multă dezamăgire. Pe care mi-am asumat-o și pe care am transformat-o în cuvinte destul de puternice. Un rol deosebit în manuscrisul final, în forma cu care vin în fața voastră, l-a avut prietenul meu Silvian Apollo, care m-a ajutat enorm la editare.
Ce fel de literatură propui în acest volum: ce teme și stiluri regăsim acolo?
Vorbim de proză scurtă aici, cu povestioare grupate în motive diferite și capitole redate și ele cu un scop bine definit, toate orbitând în jurul unei teme centrale: omul. Și nu este vorba despre om în sens general, ci de partea întunecată creată de om, despre fenomene și aspecte ce țin de cotidian, de tradiții ori de felul nostru de a fi, dar în primul rând despre acele părți care impactează negativ.
Citește și: Lecție de recunoștință. Profesoara din Câmpina, Elisabeta Milea, răspunde campaniei #SPUNEPEBUNE
Este proză horror, este și meditație în egală măsură și veți descoperi multe, foarte multe teme politice, sociale, chiar culturale redate într-un mod prin care sper să arăt lumii că e momentul să schimbăm ceva la noi. Pentru că suntem oameni, dar am cam uitat să fim umani. Și pentru că mi se pare că eșuăm lamentabil să ne achităm așa cum trebuie de rolul de vârf al lanțului trofic pe care îl avem.
Unde și când va avea loc lansarea oficială a volumului?
Mă întorc acasă, în sânul familiei unde am crescut literar și vă aștept joi, pe 12 februarie 2026, de la ora 17:00, în Sala de Lectură a bibliotecii. Este firească alegerea locației, Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” fiind un loc unde miroase puternic a carte veche, a istorie, a cultură bătrână și grea.
Cu atât mai mult cu cât, deși am participat la multe lansări de carte și am vorbit despre reviste și cărți, nu am avut, încă, niciodată o lansare a mea aici. Iată că după un sfert de veac, se întâmplă și asta.
Ce urmează pentru tine după această carte și care sunt planurile tale literare viitoare?
Nu mă voi opri aici. Odată redescoperit scrisul, mâna și gândul au continuat să comploteze foarte frumos cu sufletul și în momentul de față există două romane deja finalizate și încă alte câteva proiecte începute și în diferite stadii de evoluție. Și tocmai pentru că sunt acasă și pentru că voi iubi mereu Ploieștiul și amintirile pe care mi le poartă numele acesta, următorul volum va fi despre Ploiești.
Un roman, o dramă socială puternică ce are loc aici, în orașul nostru, în perioada sfârșitului de secol XX și pe măsură ce treceam în noul mileniu. O frescă social și culturală a copilăriei generației din care fac parte, cu un fir epic puternic, o dramă inspirată din viața reală a unor copii pe care i-am cunoscut și care au cunoscut deznodăminte tragice.
Așa că rămâneți aproape. Sunt ferm convins că mulți dintre voi se vor regăsi în paginile sale.
