După „Tati Part-Time” era musai să merg și la „Tati Full Time”. Acum scriu acest text ca o recenzie pentru acei curioși care vor să știe dacă filmul în care apare Eva Măruță merită bilet la cinema sau nu. Apropo, până să ajungi la film, cred că ar fi fain să asculți podcastul cu Măruță și fata lui, un soi de Acasă la Eva.
Adio burlăcie. Filmul Tati Full Time poate fi considerat o capodoperă din simplu faptul că ilustrează felul în care se prezintă la datorie părinții din ziua de azi. Părinții noștri ar putea spune că a luat-o lumea razna, mai ales dacă tăticul stă acasă cu cel mic, iar mama merge la muncă să întrețină casa.
Filmul e cu adevărat captivant mai ales pentru cei care îndeplinesc funcția de părinte, eventual care a trecut de povestea cu scutecele și biberoanele, altfel „nu se activează trauma” până la capăt. E de mers cu toată familia la acest film. Dacă vin și socrii, lăsați două scaune libere între voi și ei, altfel iese bătaie cu popcorn sau cine știe ce alte amintiri picante.
Nu se compară diagonala televizorului de acasă cu experiența din sala de cinema
Puteți aștepta ca Tati Full Time să apară pe Netflix, însă experiența de la cinema nu se compară cu niciun televizor, indiferent de diagonală și sistemul audio pe care-l ai. Trebuie să vă avertizez că biletul la cinema e chiar ieftin, mai ales dacă nu e avanpremieră și mai ales dacă e să-l compari cu prețul unui popcorn și un pepsi. O ieșire la film îți scoate din buzunar, în doi, cam la 200 de lei, mai ales dacă iei și o ciocolățică.
Eva Măruță nu mai e în centrul atenție în „Tati Full-Time”
Maya (Eva Măruță) pare să nu mai fie în centrul atenție în cel de-al doilea film, însă, mica actriță este cel puțin la fel de carismatică precum în Tati Part-Time. Iustin (Alex Bogdan) a zis adio la burlăcie, cel puțin din punct de vedere al noului său statut: tătic cu normă întreagă. Raluca Aprodu (iubita lui Iustin) ne învață ce înseamnă sacrificiile unei mamei care își dorește să aibă grijă de casă, de soț și de carieră. Joacă un rol extrem de important pentru perioada pe care o tranzitează noile generații de părinți.
Scenele în care apare bebelușul din film cred că au fost cel mai greu de realizat. Nu vă gândiți la cine știe ce efecte speciale în film, dar nu e ușor să pui la cadru un bebeluș care nu avea, cred eu mai mult de 1 an, să fie prezent printre camere, lumini și actori. Cred că la un moment dat am observat și un soi de CGI (imagini generate pe calculator cu ceva inteligență articificială) pe chipul copilului, dar poate doar mi s-a părut.
Letiția Roșculeț merită un rând de aplauze pentru curajul pe care îl are în a continua povestea din „Tati Part Time”. Să fii regizor nu e ușor, mai ales când trebuie să faci un film românesc, comercial, cu poveste faină, la care să vină public suficient cât să se acopere banii investiți în film. Am senzația că va exista o continuare a acestui film.
Pentru filmul „Tati Full-Time” acord nota 8,50 și recomand cu tot dragul proiecția pentru publicul trecut de 30 de ani, cu gânduri serioase către viața de familie. Copiii se vor amuza și ei, mai ales când vor auzi silabele cuvântului „Sâââââ-eeeeee-ics”.
