Autor de poezie cu iz de satiră, Ionuț Cosmin Dimache face un pas către cititori și publică prima sa poezie intitulată “Ca peste tot”. Poetul are 24 de ani și este din Mizil. Acesta scrie poezie de la vârsta de 10 ani, însă nu a dorit să publice nimic până în prezent. Poezia “Ca peste tot” este o scriere plină de critici la adresa Ploieștiului.
Ionuț Cosmin Dimache este pasionat de natură și de producția muzicală, în special de muzica electronică. Primele sale poezii au fost scrise în jurul vârstei de 10 ani, într-o formă rudimentară. Are o licență în Administrație Publică și a fost șef de promoție la masterul de Administrație Publică și Integrare Europeană din cadrul UPG Ploiești. Poetul publică prima lui poezie, o satiră la adresa Ploieștiului în care amintește nume ale unor persoane publice ale orașului lui Caragiale.
Citește și: Profă în UPG și scriitoare de literatură erotică. Interviu cu Loredana Stoica, autoarea cărții „Puff”
Tânărul poet nu crede în prietenie, considerând că cea mai bună formă de amiciție este cu mizantropia. Se declară liber și neîncătușat de părerile altora. Are convingerea și speranța că, la un moment dat, paradigma de funcționare a societății se va reseta, dar totodată socotește că acest lucru nu se va întâmpla, pentru că banii și egoismul domină, iar fiecare om trăiește prin minciună. În acest sens, aceasta este singura “credință” în care are încredere.
În poezia “Ca peste tot”, autorul Ionuț Cosmin Dimache amintește nume importante ale Ploieștiului precum: Nichita Stănescu, Toma Caragiu, Leonard Doroftei, Killa, Cezar Ouatu, Cabron și Dragoș Pătraru. De asemenea, trece în revistă locuri reprezentative din Ploiești, cum sunt gara, halele, catedrala, Muzeul de Artă, Cimitirul Sovietic, Palatul Culturii și UPG.
“Ca peste tot” de Ionuț Cosmin Dimache
„Generația lui John nu mai doarme,
Străpunge cu ochii “ecranul color”
Ia trenul din gară, se duce la hale
Și după un mic, se-nmoaie de dor.Le sare muștarul, devin suverani,
Se fac stăpâni pe-a lor conștiință,
Vor Republica, dar nu sub castani,
Vor Candiano să-i bage în priză.E plin de nebuni, de frustrați, de-obosiți,
Consumatori de gaz și lichide letale,
Copiii fac plinul cu carburanți
Fac drifturi și dau la pedale.Dau fumuri, la semafor se-ntrec pe roșu,
Pe lângă catedrală își fac cu limba cruce,
Sperând că vor scăpa de trasat tușu’
Ălora din grădina lui Stere cu cereri caduce.În a lor plimbare, Muzeul de Artă,
Le face cu ochiul obscen,
La Cimitirul Sovietic se aude o șoaptă,
La sinagoga Beth să facă in rem.Palatul Culturii e pe post de fundal
Când UPG le dă să-nțeleagă
Că toc-aruncată în punctul vernal
Nu cade și-n Casa Albă.Le-ar spune, văzându-i, și nenea Iancu
Să stea mai departe de semeni,
C-alternativă să flocoșească motanu’,
Ca Nichita pe gânduri asemeni.Constantinescu să-i orchestreze,
S-atingă înalte cu-Ouatu,
Ca Irinel să se distreze,
Să fie subiecți lu’ Pătraru.Să înțelegi de la Socolescu,
Arhitectura în sufletul etern,
Și de la Doroftei, când scopul e terestru
Să dai un pumn ca să devii peren.S-alergi în versuri cu Killa și Cabron
Să ai tupeu, să nu fii chiar ca restu’
Să ai putere, să arăți a om
Caragiu să te-nvețe interesu ‘.Se poate spune, ca mai peste tot,
Că tânăra speranță din Ploiești,
Se evaporă când vede doar borhot
Ca ale lui Quintus epigrame și povești.Nu-i vorba doar de un oraș,
De-un municipiu sau de-o reședință,
E vorba să nu devii clăcaș,
Să nu fii prost, să ai habar de știință.Mai bună o directețe profundă, decât metafore și vorbă lungă.”
