Portavoce pentru tineret

Statuia Mihai Viteazul din Ploiești, pericol public? Cad bucăți din soclu, mâine-poimâine și statuia?

statuia Mihai Viteazul, statuie Ploiești, soclu, imagini cu statuia, pericol public, parc Ploiești, cover

Statuia Mihai Viteazul din Ploiești arată deplorabil. În cadrul acestui articol poți vedea poze cu starea în care se află statuia din Parcul Mihai Viteazul din Ploiești. Bucățile care se desprind din soclul statuii sunt un real pericol pentru cei care tranzitează zona.

Cei care sunt în măsură să ia decizii la nivel local și județean ar face bine ca în urma acestui articol să ia măsurile necesare pentru a salva situația. Parcul Mihai Viteazul din Ploiești este locul unde mulți tineri își petrec timpul liber. Ar fi păcat să așteptăm o tragedie pentru a lua măsurile necesare.

Citește și: Republik Fest 2024. Interviuri la cald și atmosfera din cea de-a doua zi de festival – VIDEO

În primă fază cred că ar trebui ca zona să fie înconjurată și semnalizată pentru că reprezintă un real pericol pentru trecători. Apoi, după cum sunt bugetele, să se facă o lucrare care să fie rezistentă. Nu e an în care să nu se strice treptele care duc către statuie. Să nu mai spun de plăcile de marmură? de pe soclul… au ajuns să bucăți mari! le vedeți în imagini.

Statuia de la Mihai Viteazul din Ploiești este un pericol pentru public

Nu ne mai vedem în parc la “Meve”. De ce? Păi vrei să cadă stauia aia peste noi? N-ai văzut și tu cum arată? Serios, nu e normal! E un parc vizitat de mii de oameni. Dacă se accidentează un copil? Dacă se întâmplă o tragedie din cauza unei statui care se degradează vizibil, pe zi ce trece?

Nu cred că ar trebui să așteptăm să se întâmple o tragedie pentru a începe să ne protejăm cetățenii. Dacă nu sunt bani pentru statuie, măcar să vină cineva să înconjoare zona. Să știe toată lumea că zona nu e spațiu de joacă și nici nu e ok să urci să îți faci poze cu statuie. Deși, cred că asta ar fi ideea!

De ce cred eu că statuia Mihai Viteazul din Ploiești reprezintă un pericol pentru cetățeni? Nu trebuie să ai studii de specialitate ca să îți dai seama că statuia arată deplorabil. În imagini se văd bucățile desprinse din soclul statuii. Atenție, cad bucăți din soclul! Doamne ferește, mâine-poimâine cade și statuia!

Imagini cu statuia Mihai Viteazul din Ploiești

Citește și: Karpatia Horse Show 2024, ediția cu numărul 9. Concurs Complet Internațional de 4* show-uri, demonstrații și muzică live

Datorită ție Generația lui John continuă să existe! Susține jurnalismul independent. Poți ajuta printr-o donație pe Revolut sau PayPal. Mulțumim anticipat.

Donează prin Revolut:

Donează prin PayPal:

Picture of John Cristea

John Cristea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Skip to content