În campania „Spune, pe bune, ce se întâmplă la tine în școală”, ediția 2025-2026, a ajuns un mesaj anonim, posibil scris de o elevă de 15 ani din Colegiul Național „I. L. Caragiale” din Ploiești.
Mesajul primit în campania „Spune, pe bune, ce se întâmplă la tine în școală” vorbește despre bullying, discriminare, profesori indiferenți și fumat în băile școlii.
Fiind anonim, nu poate fi verificat: nu știm dacă persoana este cu adevărat elevă la Colegiul Național „I. L. Caragiale” din Ploiești sau dacă faptele descrise s-au petrecut întocmai. Cu toate acestea, conținutul este atât de detaliat și grav, încât ridică întrebări legitime și merită luat în calcul ca semnal de alarmă, mai ales într-un sistem care are obligația legală să protejeze copiii.
Generația lui John a publicat mai întâi mărturia elevei, apoi a solicitat un punct de vedere oficial de la Inspectoratul Școlar Județean Prahova, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
ISJ a răspuns cu un document detaliat despre procedurile anti-violență și a precizat că „nu au fost înregistrate evenimente” raportate de la Colegiul „I.L. Caragiale” din Ploiești. În acest articol sunt redate, clar și integral, atât mesajul anonim, cât și răspunsul ISJ, pentru ca cititorii să poată urmări firul complet al demersului.
Mesajul anonim al elevei, redat integral
Mesajul a venit prin campania „Spune, pe bune, ce se întâmplă la tine în școală”, în mod anonim. Redăm, mai jos, textul său, păstrând ideile și exemplele, dar corectând greșelile gramaticale pentru a fi lizibil:
„În primul rând, copiii cu alte orientări sexuale decât ceilalți sunt tratați cu disrespect, făcându-se mișto de ei. Acestora li se pun întrebări inconfortabile de către ceilalți colegi, iar ei încearcă să evite să răspundă, pentru a nu fi batjocoriți.
Al doilea motiv este discriminarea asupra elevilor de către profesori. Am mai multe exemple, dar aș vrea să încep cu acesta, deoarece mi se pare cel mai important. Profesorul de [nume cenzurat] tratează elevii diferit dacă au premii sau concursuri câștigate.
La testul trecut de la istorie, cei care au avut dovada că au luat premiu la olimpiade, precum mate, română sau chiar și un concurs de karate, au primit nota 10 la test, indiferent dacă au învățat sau nu pentru test, adică, chiar dacă luau nota 5 la test, aceștia primeau 10 în catalog.
Citește și: „Chiul, iar chiul și copiat” – părerea bucureștenilor despre sistemul educațional din România #SPUNEPEBUNE în București
La mine în școală sunt întâlnite foarte des probleme legate de bullying, eu fiind victimă a multora. Voi vorbi despre asta mai încolo. Consider că ar trebui luat în serios acest subiect de către toată lumea, elevi și profesori. Ar trebui să se asculte pe camerele de filmat din sălile de clasă, camere care sunt doar de formă, nu merge nici una. Și să se asculte ce vorbesc copiii între ei, deoarece, indiferent de fată sau băiat, se primește și se face bullying.
Majoritatea elevilor, cu voință sau fără, fac bullying colegilor în legătură cu îmbrăcămintea, comportamentul, notele, situația financiară și multe altele. Personal, am fost victimă a minim 10 acte de bullying, dar pentru că nu este luată în serios această problemă, nimeni nu face și nimeni nu conștientizează nimic.
Colegii mei se iau de mine dacă mă îmbrac diferit. De exemplu, am purtat o brățară neagră cu niște detalii gri, iar doi băieți m-au făcut câine, mi-au spus că brățara este zgarda mea, inclusiv au zis că am purici și de aceea port brățara. Eu le-am răspuns, spunându-le să se oprească și să mă lase în pace, dar ei au insistat de mai multe ori să le spun de unde am cumpărat-o pentru a o achiziționa pentru animalele lor.
Când s-a sunat de pauză, m-am ridicat din bancă și m-am dus la profesoara de la catedră. I-am spus ce s-a întâmplat și ea a spus că nu are ce să facă și că trebuie să rezolv singură. Am insistat și i-am spus măcar dacă ne dă test, pentru a le arăta băieților respectivi că ar trebui să fi fost atenți la oră și nu la brățara mea. Doamna profesoară a spus «cu o floare nu se face primăvară» și a evitat subiectul, plecând din clasă.
Citește și: Oficial, ISJ Prahova spune că în ultimii 10 ani nu au fost raportate probleme. Neoficial, un elev descrie frica și haosul dintr-un liceu de top din Ploiești
Totodată, anul trecut am avut o situație de prietenie cu un băiat de la clasa paralelă. Acesta mi-a spus că vrea să fie împreună cu mine, iar eu, când i-am spus că nu simt același lucru și că nu sunt interesată, prietenii lui, timp de 2-3 luni, de fiecare dată când mă vedeau pe hol, strigau «c*rvă» și arătau cu degetul spre mine.
Am văzut pe la alte clase că se fac glume asupra copiilor cu situații financiare, tot în legătură cu îmbrăcămintea. Cine poartă Nike este mai «șmecher», iar ceilalți sunt «ciudați».
Prieteni greu îți poți face în Caragiale, toate fetele te iau de cea mai bună prietenă a lor și te vorbesc pe la spate cu toată lumea. A avut loc chiar și o bătaie între două fete.
Profesorii nu își dau interesul asupra materiilor lor absolut deloc, fie că dictează din manual, fie că ne pun să scriem de pe un fișier de pe telefon, luat de pe internet. Aceștia nu predau și nu explică pe înțelesul tuturor, trecând cu vederea dacă cineva rămâne în urmă sau nu a înțeles.
Citește și: Un elev din Ploiești pune în lumină bună numele a 4 profesori din Cuza: „Nu sunt apreciați la adevărată lor valoare”
O altă idee pe care aș vrea să o menționez este fumatul în baia școlii. De fiecare dată când mă duc la baie, miroase foarte puternic a țigări electronice. Sincer, dacă aș putea da timpul înapoi, aș fi ales altă școală când am intrat la gimnaziu.”, a scris eleva, în mod anonim.
Reamintim: mesajul este anonim, nu poate fi verificat și nu este tratat ca probă, ci ca sesizare care ridică probleme ce trebuie, cel puțin, verificate. Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului obligă autoritățile să ia în considerare orice suspiciune de abuz, neglijare sau hărțuire și să se asigure că mediul școlar este sigur pentru elevi.
2. Articolul deja publicat și întrebările adresate ISJ Prahova
Această mărturie a fost publicată de Generația lui John într-un articol dedicat, disponibil aici:
https://generatialuijohn.ro/marturia-unei-eleve-de-15-ani-din-ploiesti-cand-ma-vedeau-pe-hol-strigau-ca-si-aratau-spre-mine/
Conducerea Colegiului Național „I.L. Caragiale” Ploiești este, de asemenea, invitată să trimită un punct de vedere oficial, pe care îl vom publica integral în cadrul campaniei, pentru a asigura o imagine corectă și completă a situației; am transmis liceului o solicitare scrisă, în baza Legii 544/2001, și vom publica integral răspunsul imediat ce îl primim.
Imediat după publicarea articolului mai sus menționat, pentru echilibru și drept la informare corectă, a fost trimisă o solicitare oficială către ISJ Prahova, în baza:
- Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public
- Legea educației naționale nr. 1/2011, invocată în solicitarea inițială ca temei pentru obligația de protecție a elevilor (precizăm că, în prezent, cadrul legal aplicabil învățământului preuniversitar este Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, care consacră obligația asigurării unui climat educațional sigur și a respectării demnității și integrității fizice și psihice a elevilor);
- Legii 272/2004, care impune autorităților măsuri pentru prevenirea oricărei forme de abuz, neglijare sau hărțuire în mediul școlar.
Solicitarea a cerut, în esență, următoarele:
Dacă ISJ Prahova are în derulare verificări sau rapoarte recente privind cazuri de bullying, discriminare sau abuz în școlile din județ;
- Ce măsuri preventive și educaționale sunt implementate la nivelul unităților de învățământ pentru a preveni astfel de situații;
- Dacă a existat anterior vreo sesizare sau control privind liceul la care face referire eleva (fără a cere dezvăluirea identităților);
- Cum sunt monitorizate, la nivel județean, funcționarea camerelor de supraveghere, aplicarea regulamentelor anti-bullying și implicarea profesorilor în consilierea elevilor.
În plus, solicitarea menționa clar că mesajul este anonim și poate să nu reflecte cu fidelitate realitatea, dar că, în contextul legilor mai sus menționate, conținutul justifică o analiză instituțională serioasă.
Citește și: Elev din Brașov reclamă abuzuri și nepotism într-o unitate de învățământ: „Am fost împușcat în cap cu un pistol airsoft și nu s-au luat măsuri”
3. Răspunsul ISJ Prahova – proceduri detaliate și „fără evenimente raportate” la Caragiale
Inspectoratul Școlar Județean Prahova a răspuns în baza art. 6 alin. (1) din Legea 544/2001, printr-o adresă oficială în patru puncte. Redăm conținutul, în limbaj clar, păstrând structura și ideile esențiale ale documentului. [răspuns integral PDF]
3.1. Cum se gestionează, oficial, cazurile de violență
ISJ indică, în primul rând, „Procedura privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor, preșcolarilor, elevilor și personalului unității de învățământ, precum și al altor situații corelate în mediul școlar și al suspiciunii de violență asupra copiilor în afara mediului școlar”, aprobată prin Ordinul de ministru OME nr. 6235/6.09.2023.
Această procedură prevede:
- raportarea către inspectoratele școlare a cazurilor de violență înregistrate în unitățile de învățământ;
- gestionarea cazurilor la nivelul școlii de către „Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității”, cu aprobarea consiliului de administrație;
- realizarea de inspecții tematice prin care inspectoratul școlar desfășoară activități de evaluare și control pe aceste domenii, inclusiv pe aplicarea regulamentelor și procedurilor anti-violență.
3.2. Rolul profesorului diriginte și activitățile cerute în școli
În al doilea punct, ISJ descrie rolul profesorului diriginte, conform fișei postului:
- activități de suport educațional, consiliere și orientare pentru elevii clasei, la nivel de clasă, grup și individual;
- organizarea de activități de cunoaștere, intercunoaștere și „teambuilding” pentru dezvoltarea coeziunii de grup, a respectului, încrederii și susținerii reciproce;
- activități de prevenire a violenței și a consumului de droguri;
- informarea elevilor și a părinților cu privire la procedura de management al cazurilor de violență;
colaborarea cu consilierii școlari.
Inspectoratul enumeră apoi tipuri de activități pe care le-a recomandat școlilor și care, potrivit răspunsului, au fost desfășurate:
- prezentări și focus-grupuri cu elevii pe tema fenomenului de violență/bullying (tipuri, caracteristici, cauze, efecte, sancțiuni);
dezbateri cu elevii pentru a cunoaște situația reală a violenței la nivel de clasă și elaborarea unui „proiect al clasei” pentru prevenire și combatere; - workshop-uri pe teme precum autocunoaștere, rolul emoțiilor, gestionarea emoțiilor, comunicarea asertivă;
- integrarea unor activități practice anti-bullying în orele de consiliere și dezvoltare personală (jocuri de dezvoltare personală, management al emoțiilor, dezvoltarea respectului și stimei de sine, înțelegerea tiparelor comportamentale);
- cursuri tip „formare de formatori” pentru elevi, astfel încât elevi pregătiți să țină, la rândul lor, activități preventive pentru colegi;
Citește și: Ce părere au brașovenii despre sistemul educațional din România. Un reportaj #SPUNEPEBUNE din Brașov
- ateliere de realizare de pliante, afișe, broșuri, filme, fotografii pe tema prevenirii violenței în școală, plus expoziții și publicarea lucrărilor în revista și pe site-ul școlii;
- sesiuni de informare cu specialiști, scheme practice personalizate pentru aplicarea procedurii OME 6235;
- pentru profesori și părinți: observarea comportamentelor elevilor în diverse contexte (în clasă, pe hol, în curte, în excursii), întâlniri repetate pentru a discuta aspectele observate și a stabili măsuri comune;
- întâlniri în cadrul comisiilor anti-violență, în care părinții sunt informați despre serviciile oferite de școală (consiliere, asistență psihologică, mediere);
- dezbateri cu părinți din mai multe clase pe cauzele și efectele actelor de violență și pe modalitățile de prevenire/rezolvare;
- prezentarea de cazuri concrete de agresiune în mediul școlar de către agenți de poliție;
- includerea obligatorie, în ședințele cu părinții, a unei teme privind violența în familie și în școală, relațiile elev-elev, elev-cadru didactic, elev-personal nedidactic, precum și comportamentul părinților în școală.
În finalul acestui punct, ISJ arată că, în anul școlar 2024-2025, la nivelul județului Prahova:
9.369 de elevi au beneficiat de consiliere școlară individuală (1.186 la nivel preșcolar, 1.811 primar, 3.416 gimnazial, 2.956 liceal/profesional); 21.002 elevi au beneficiat de consiliere de grup.
3.3. Despre Colegiul Național „I.L. Caragiale” din Ploiești
Al treilea punct este cel care privește direct liceul menționat de elevă în mesajul anonim. Formularea oficială a ISJ este:
„Menționăm că, printre cazurile raportate, nu au fost înregistrate evenimente de la Colegiul Național I.L. Caragiale, municipiul Ploiești.”
Este important de observat: ISJ se referă strict la „cazurile raportate” prin mecanismele oficiale descrise la punctul 1, adică situațiile de violență pe care școlile le-au trimis, în mod formal, inspectoratului; absența acestor raportări în evidențele ISJ nu exclude existența unor situații neraportate sau gestionate doar la nivelul unității.
3.4. Despre camerele de supraveghere și accesul la înregistrări
În ultimul punct, ISJ face trimitere la OMEC nr. 3781/2025, ordinul care aprobă „Procedura privind monitorizarea audio-video în cadrul unităților de învățământ preuniversitar”.
Conform acestuia:
- sistemele audio-video pot fi utilizate și în scopul prevenirii actelor de violență fizică și/sau psihică în spațiul școlar;
- responsabilitatea folosirii lor revine exclusiv unității de învățământ;
- inspectoratul școlar poate solicita acces la înregistrări doar pe baza unei cereri scrise, motivate, aprobate de directorul școlii – de exemplu, când, într-un caz de violență, există suspiciunea că personalul de conducere nu ia măsurile care se impun, iar părinții sau reprezentanții legali sesizează inspectoratul.
4. Ce facem când primim astfel de mesaje, iar ISJ spune că „nu au fost înregistrate evenimente”?
Situația de față deschide o discuție esențială: ce se întâmplă când elevii povestesc anonimizat despre bullying și abuz, iar sistemul oficial răspunde că, în registrele sale, nu apare nimic?
Câteva repere clare:
- Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar este cadrul legal în vigoare și stabilește obligația asigurării unui climat educațional sigur, bazat pe respectarea demnității și integrității fizice și psihice a elevilor.
- Legea 272/2004 obligă toate instituțiile publice să prevină și să combată orice formă de abuz, violență, neglijare sau exploatare asupra copilului – inclusiv în mediul școlar;
- Legea 544/2001 dă oricărui cetățean, inclusiv jurnaliștilor, dreptul să ceară informații clare, statistici și explicații: câte cazuri de bullying au fost raportate, câte controale tematice s-au făcut, ce măsuri concrete s-au luat.
În cazul de față, ISJ Prahova descrie un sistem cu multe instrumente de prevenție, mii de elevi consiliați și proceduri clare – dar și un fapt simplu: niciun caz raportat oficial de la Caragiale. În oglindă, mesajul anonim vorbește de „minim 10 acte de bullying” trăite personal, de profesori care ridică din umeri și de camere „care nu merg”.
Întrebarea firească, în logica acestei campanii, nu este „cine minte?”, ci „unde se rupe lanțul?”
- Elevii nu știu cum sau cui să raporteze?
- Plângerile se opresc la nivel de clasă sau de școală și nu ajung la ISJ?
- Există un decalaj între realitatea trăită și cea raportată, de teamă, rușine sau neîncredere?
Nu avem, astăzi, dovada că această elevă este, cu adevărat, din Caragiale. Avem, însă, un mesaj coerent, bine articulat, care descrie un tip de realitate confirmat de studii naționale despre bullying în școli: foarte prezent, mult sub-raportat. În paralel, avem un inspectorat care declară zero cazuri raportate din acel liceu.
Între aceste două extreme, spațiul de verificare și clarificare rămâne deschis, iar rolul presei și al societății civile este să îl țină deschis, cu întrebări insistente, demersuri legale și presiune publică pentru transparență.
Acesta este, de fapt, miezul campaniei „Spune, pe bune, ce se întâmplă la tine în școală”: nu doar să dăm glas elevilor, ci și să verificăm, să cerem răspunsuri și să nu lăsăm niciun semnal serios să se piardă între „anonim” și „nu au fost înregistrate evenimente”.
Citește și: Livrator din Craiova, mesaj pentru Ministrul Educației: „Să-și dea mai mult interesul pentru școală”
Dacă sunteți părinte, elev sau profesor la Colegiul Național „I.L. Caragiale” din Ploiești (sau aveți informații directe despre situațiile descrise mai sus) și puteți confirma ori infirma elemente din mesajul anonim atribuit elevei de 15 ani, vă invităm să ne scrieți. Ne puteți trimite un mesaj asumat sau anonim, cu cât mai multe detalii verificabile (date, contexte, persoane implicate, eventuale sesizări făcute și răspunsuri primite), la adresa [email protected]
Scopul este unul jurnalistic: să înțelegem corect realitatea din teren și să oferim publicului o imagine cât mai fidelă, dincolo de percepții, zvonuri sau statistici incomplete.
Precizare importantă pentru cititori: mesajul atribuit „elevei de 15 ani” este transmis în mod anonim și, tocmai de aceea, nu poate fi verificat independent în acest moment. El trebuie înțeles ca relatarea și opinia unui utilizator care poate descrie fapte reale, parțiale ori deformate de percepție, dar la fel de bine poate relata lucruri inventate; publicarea lui nu echivalează cu confirmarea acuzațiilor, ci cu semnalarea lor și cu inițierea unui demers de clarificare, prin solicitări oficiale și verificări jurnalistice ulterioare.
FOTO: Facebook C.N. „I. L. Caragiale
Despre #SPUNEPEBUNE
Menționăm că mesajul publicat în acest articol nu a fost verificat, fiind trimis în mod anonim în cadrul campaniei „Spune, pe bune, ce se întâmplă la tine în școală”, ediția 2025–2026.
Mesajele reprezintă perspectiva unor utilizatori care au completat, în mod anonim, formularul care ia pusul educației. Mai multe detalii despre campanie sunt disponibile pe spunepebune.ro.
Dacă dorești să ne ajuți să luăm pulsul educației din România, poți completa formularul campaniei în mod anonim, online. Dacă ești elev de gimnaziu sau liceu, completează formularul pentru elevi. Dacă ești profesor de gimnaziu sau liceu, completează formularul pentru profesori.





