Ecaterina Caradja, „Îngerul din Ploiești”: o viață de roman. Prezentarea autobiografiei Ecaterinei Caradja Cantacuzino, găzduită de Palatul Culturii din Ploiești, m-a făcut să descopăr cEcaterina Caradja, „Îngerul din Ploiești”: o viață de romanât de puține știam despre destinul ei. O identitate ascunsă, două războaie mondiale, mii de copii ajutați și aviatori americani salvați sunt doar câteva repere ale unei vieți care a traversat un secol.
Cartea are și o misiune: fondurile provenite din drepturile de autor vor contribui la restaurarea conacului de la Nedelea și transformarea lui într-un muzeu.
Am mers la lansarea volumului „Ecaterina Caradja Cantacuzino. O autobiografie” crezând că îi cunosc, măcar în linii mari, povestea. Știam numele, legătura cu Prahova și ajutorul oferit aviatorilor americani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Am plecat cu senzația că abia atunci începusem să o cunosc.
„Lumea are nevoie de modele.” M-am gândit la aceste cuvinte ascultând povestea Ecaterinei. Trec mai jos prin câteva momente ale vieții ei cu speranța de a le stârni curiozitatea mai ales cititorilor tineri. Poate că numele ei va deveni începutul unei lecturi sau al unei întrebări adresate profesorului de istorie: cine a fost, de fapt, această femeie?
Joi, 22 octombrie, aproape 200 de oameni s-au adunat în sala mare a Palatului Culturii din Ploiești pentru această întâlnire cu trecutul. Printre ei, oameni de cultură, reprezentanți ai comunității locale, cititori și oameni care, asemenea mie, voiau să afle mai mult despre femeia numită „Îngerul din Ploiești”.
Programul i-a reunit pe istoricul Georgeta Filitti, cea care semnează prefața, Brianna Caradja, Sandra Ecobescu și Maximilien Caradja Johnson. Expoziția „Ploieștiul sub bombardamente”, realizată de Bogdan Mladin, a adus în același spațiu fotografii, documente și mărturii despre orașul prins în război.
Dar una dintre întâmplările care mi-au rămas în minte se petrecuse cu mult înaintea bombardamentelor. Și începea cu o fetiță de trei ani, dusă departe de casă.
Ecaterina Caradja, „Îngerul din Ploiești”: o viață de roman. O prințesă despre care nimeni nu trebuia să știe cine este
Ecaterina Olimpia Crețulescu s-a născut la București, pe 28 ianuarie 1893, fiica prințesei Irina Cantacuzino și a prințului Radu Crețulescu. Bunicul matern era Gheorghe Grigore Cantacuzino, cunoscut drept „Nababul”, fost prim-ministru și unul dintre cei mai bogați oameni ai vremii.
Cu asemenea origini, ne-am putea imagina o copilărie petrecută între palate, profesori particulari și călătorii. Primii ei ani au luat însă o cu totul altă direcție.
La trei ani, pe fondul conflictului dintre părinți, tatăl a luat-o și a dus-o în Anglia. A fost ascunsă într-un orfelinat, sub o identitate falsă, astfel încât mama să nu o poată găsi.
În fragmentul autobiografic inclus în prezentarea cărții apare un detaliu tulburător: copilului i se spusese că ambii părinți muriseră. Ecaterina își amintea mai ales revolta de a-i fi pierdut pe amândoi, fără să înțeleagă de ce nu îi fusese lăsat măcar unul.
Aici, pentru mine, povestea capătă o apropiere pe care niciun titlu nobiliar nu o poate crea. Înaintea prințesei și a numelui din cărțile de istorie, apare un copil care încearcă să înțeleagă ce i se întâmplă.
Ecaterina a revenit în România în adolescență. Mama ei murise între timp. Familia maternă a preluat îngrijirea adolescentei, iar viața ei s-a mutat în lumea Cantacuzinilor.
Cincizeci de cuvinte românești pe zi
Întoarcerea acasă a însemnat și recuperarea unei limbi. Potrivit biografiei publicate de Muzeul Abandonului, în Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, bunicul îi povestea istoria României și îi cerea să învețe cincizeci de cuvinte românești în fiecare zi. Clădirea este cea pe care o asociem astăzi cu Muzeul Național „George Enescu”.
Tot atunci a cunoscut mai bine și Leagănul „Sfânta Ecaterina”, așezământul pentru copii legat de istoria familiei sale. Mai târziu, avea să continue această activitate de îngrijire și sprijin.
Copilul crescut departe de mamă avea să își dedice o mare parte din viață copiilor rămași fără familie. În așezămintele de care s-a ocupat au fost îngrijiți, de-a lungul anilor, mii de copii. În Prahova, numele ei a rămas legat de Nedelea, Filipești și Aricești.
Citeste si: 10 lucruri pe care le-am învățat pe pielea mea de când am devenit părinte – VIDEO
Cum a devenit „Îngerul din Ploiești”
În august 1943, aviația americană a atacat rafinăriile din zona Ploieștiului, în operațiunea cunoscută drept „Tidal Wave”. Pentru cititorul de astăzi, numele poate suna ca un capitol de istorie militară. Pentru cei aflați atunci în oraș și în împrejurimi, însemna avioane doborâte, incendii, răniți și oameni care încercau să supraviețuiască.
Ecaterina se afla la Nedelea. A intervenit pentru ajutorarea aviatorilor aliați doborâți, s-a îngrijit de supraviețuitori și a sprijinit prizonierii. Activitatea ei în folosul acestora i-a adus numele de „Îngerul din Ploiești”.
Legătura nu s-a încheiat odată cu războiul. În anii petrecuți ulterior în America, Ecaterina a fost primită și în casele aviatorilor pe care îi ajutase. O întâlnire petrecută în împrejurări dramatice devenise o relație care avea să dureze decenii.
O nouă plecare, de această dată clandestină
Instaurarea regimului comunist a schimbat din nou cursul vieții sale. Așezămintele și fundația au fost naționalizate în 1949. Câțiva ani mai târziu, Ecaterina a părăsit clandestin România, ascunsă pe un vas petrolier care naviga pe Dunăre. Avea aproape 60 de ani.
Au urmat anii de exil și o lungă perioadă petrecută în Statele Unite. După căderea comunismului, Ecaterina s-a întors în România și a ales să locuiască la Leagănul „Sfânta Ecaterina” din București, așezământul fondat la inițiativa mamei sale și de care ea însăși se ocupase. Acolo și-a petrecut ultimii ani. A murit pe 26 mai 1993, la vârsta de 100 de ani.
Ecaterina Caradja, „Îngerul din Ploiești”: o viață de roman. A început să își înregistreze amintirile la 80 de ani
Autobiografia are, la rândul ei, o poveste care mi-a atras atenția.
Potrivit editoarei Dorothy Britt, Ecaterina a început să își dicteze amintirile pe casete în 1973, când avea 80 de ani. Abia în ianuarie 1991 s-a declarat mulțumită de manuscris și și-a dat acordul pentru publicare.
Între primele înregistrări și aprobarea textului au trecut aproape optsprezece ani.
Volumul apărut la Editura Litera aduce pentru prima dată în română această mărturie, cunoscută sub titlul „Catherine Caradja from Romania”. Cartea păstrează relatarea la persoana întâi: Ecaterina este cea care își spune viața.
La lansare, Georgeta Filitti a vorbit și despre sprijinul pe care îl putem găsi într-o asemenea lectură atunci când trecem printr-un necaz. Eu am rămas, înainte de toate, cu dorința de a afla detaliile care nu încap într-o prezentare de carte.
Ce își amintea despre întoarcerea în familia Cantacuzino? Cum vorbea despre copiii de care se ocupase? Cum îi descria pe aviatorii întâlniți în timpul războiului?
O autobiografie care poate reda viață conacului de la Nedelea
Publicarea autobiografiei este legată și de un proiect de recuperare a patrimoniului.
Toate fondurile provenite din drepturile de autor ale cărții sunt destinate restaurării conacului Ecaterinei Caradja de la Nedelea și transformării lui într-un muzeu, potrivit Asociației Caradja Cantacuzino. Viitorul spațiu ar urma să fie dedicat memoriei sale și familiei Cantacuzino.
Astfel, povestea poate avea o continuare și în afara paginilor: într-un loc în care să poți intra, să privești documente și fotografii și să afli ce s-a întâmplat acolo.
Am plecat de la lansare gândindu-mă că numele Ecaterinei ar putea deschide o discuție foarte interesantă și într-o clasă de liceu. Despre copilărie la cumpăna dintre secole, despre familiile aristocratice, bombardamentele Ploieștiului sau exil. Sunt atâtea fire de urmărit pornind de la un singur om.
„Ecaterina Caradja Cantacuzino. O autobiografie”, cu prefață de Georgeta Filitti, este disponibilă online în librării.
